Pedeapsă cu executare pentru un sucevean care a condus fără permis și a încercat să fugă de polițiști

Autorii de infracțiuni la regimul rutier care repetă faptele ajung tot mai des la pușcărie, procurorii luând mai des măsuri restrictive față de acești șoferi pericol public, care nici nu mai scapă atât de ușor cu pedepse mici.

Un ultim exemplu este inculpatul Tudor Gorcea, în vârstă de 39 de ani, condamnat de Judecătoria Suceava, în ședința de miercuri 4 februarie, la pedeapsa de 2 ani și 3 luni de închisoare, pentru conducere fără permis.

Judecătorii au dispus și ca arestul la domiciliu impus inculpatului să fie prelungit. Bărbatul execută deja așadar pedeapsa, fiind în arest preventiv, apoi în arest la domiciliu, din luna septembrie a anului trecut.

Tudor Gorcea, care avea deja o condamnare la activ, pentru conducere fără permis, a ajuns în arest după ce, în noaptea de 15 spre 16 septembrie 2025, în jurul orei 0.15, un echipaj de la Poliția municipiului Suceava, care efectua activități de verificare a documentelor autoturismelor care circulau pe strada Ștefan cel Mare din Suceava, în proximitatea magazinului Bucovina, a efectuat semnal de oprire unui autoturism marca Mazda.

Fugarul nu a oprit la semnalele acustice și luminoase și și-a continuat deplasarea în viteză pe strada Brădetului, după care a ieșit din Suceava, pe strada Izvoarele Cetății, spre Ipotești.

La Ipotești, autoturismul Mazda a fost blocat, șoferul fiind extras din mașină de polițiști și încătușat.

După continuarea cercetărilor s-a stabilit că Tudor Gorcea, în vârstă de 39 de ani, nu este posesor de permis de conducere. De altfel, bărbatul a invocat fuga tocmai pentru că nu are permis și a declarat că s-a speriat de repercusiuni.

Bărbatul nu era băut sau drogat.

Pentru neregulile comise în timpul urmăririi, el a încasat și amenzi de 3.800 de lei.

La propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, inculpatul a fost arestat preventiv și a rămas după gratii.

De remarcat că în ultima perioadă autorii de infracțiuni la regimul rutier, dacă mai și fug de polițiști și pun în pericol imediat siguranța traficului, sunt mai ușor arestați preventiv pentru 30 de zile, fapt care poate fi interpretat și ca un semnal de toleranță mai scăzută față de șoferii pericol public.

Inculpatul poate contesta condamnarea la 2 ani și 3 luni de închisoare, a Judecătoriei Suceava, dar rămâne în arest la domiciliu.

Recomandări

Mai bine de 3 ani de pușcărie pentru un tânăr care și-a bătut joc de clemența judecătorilor, după un accident mortal

Doi afaceriști care au dat șpagă unui comisar de la Garda Forestieră Suceava au preferat să dea totul în vileag