Pecinginea

Degradarea limbii române prezintă o continuitate și statornicie demne de invidiat: mereu vei afla un proces în curs, altă eroare făcându-și loc cu coatele, spre a se instala apoi, ilegitim și tâmp, în fotoliul corectitudinii. Acum este pe rol deplina încoronare a clișeului verbal „ca și”. Din câte am putut observa, prostia – căci despre asta-i vorba – s-a lățit ca pecinginea, cu uimitoare rapiditate. Am amici profesori universitari și mi-e jenă să le atrag atenția, unora, că a-l scoate total din pâine pe „ca”, spre a-l înlocui ilicit cu „ca și” e-o eroare ce ține, iertat să fiu, nu numai de un anume nivel cultural, ci și de capacitatea de a raționa în procesul comunicării verbale. Vorbitorul care preia mecanic, fără să apeleze la judecata proprie, o astfel de soluție pre-ambalată, menită să-l ferească de ridicolul cacofoniei, cade el însuși în ridicol. Acest „ca și” exprimă, înainte de orice, o comparare, și-i nu numai incorectă, ci de-a dreptul stupidă formularea „lucrez ca și zidar”. Dintr-un exces de pudoare, s-a admis – cu statut incert de licență – utilizarea acestui „ca și” pentru protejarea spiritelor noastre feciorelnice de neplăcerea receptării cacofoniilor tip „lucrez ca contabil”. Atât și nimic mai mult. Nici vorbă de vreo generalizare! Dar cu cât știi mai puțină carte, cu atât mai mult te terorizează frica de ridicol și, atunci, sufli și-n iaurt. Dac-ai auzit vorbindu-se, la OTV, despre Elena Udrea „ca și profesor”, ori, la „Prima”, despre alegerea doamnei de la P.C. „ca și președinte”, consideri formularea suficient validată și ți-o însușești fără s-o mai treci prin filtrul judecății proprii. Funcționează aici, din plin, complexul semidoctului: el vorbește, nu gândește. Dornic să aibă o exprimare îngrijită, se repede, bietul, ca vântul și ca gândul (pardon: ca și vântul, ca și gândul), atent să nu rateze vreo inovație și, astfel, să se facă de râs conversând în societate (dar, mai ales, în fața microfonului.) E-atât de convins că se exprimă impecabil – fiindcă așa a auzit la TV! – că ar fi în stare să ceară și modificarea versului eminescian „Trecut-au anii ca norii lungi pe șesuri”, din care lipsește flagrant conjuncția și – „ca și norii! Este de salutat ințiativa CNA de monitorizare a limbii române utilizată la radio și TV, tocmai din pricina faptului că respectivele instituții dau tonul corectitudinii (șchioape!) și-s luate instinctiv ca etalon. Nici școala, nici Academia, nu mai au puterea să impună pronunții corecte cât au emisiunile de mare rating. Dincolo de vocabularul extrem de sărăcuț și strâmt al reporterilor (am auzit o fătucă formulând propoziția „acest caz este singurul de acest gen din acest județ”!), ori de logica în mare suferință (altă fătucă, de astă dată la radio, transmițând de la un festival teatral, ne informa că „participă regizori, scenografi, dramaturgi ȘI oameni de cultură”!) este de remarcat că forța impactului asupra semidoctului sporește exponențial când la prestigiul (prezumat) postului se mai adaugă și oarece calibru social al invitatului. Pentru dl. ministru Păcuraru nu mai există de mult diferențierea de acord între a, al și ale – toate-s o apă și-un pământ, adică, a. Poți să nu dai crezare unui ministru, că doar am ieșit, zice-se, din epoca Zăroni?! De altfel, politicienii noștri utilizează brambura termeni dacă nu total improprii, oricum, pe-aproape. Până și suava Alina Mungiu este nevoită să pună hotărât, bărbătește, piciorul în prag, arătând că „uninominal” nu poate desemna un sistem de vot, ci doar o organizare de circumscripție, că „totalitar” se poate referi la un sistem, nu la o persoană, că „decomunizat” poate fi un sistem, nu și un individ etc. Vorbim fără să știm ce spunem! CNA propune înființarea unei Poliții a Limbii. Aștept să cunosc primul agent sau chestor de limbă. Până atunci, să privim în jur, spre a vedea câți oameni cu destulă carte, dacă nu chiar prea multă, cad în capcana ridicolului „ca și”. „Limba noastră e-o comoară” – spunea Mateevici.
Și cum comorile sunt ascunse…