Starea drumurilor

Pe toate șoselele din județul Suceava se circulă normal

Toate tronsoanele de drumuri naționale de pe raza județului Suceava erau deschise, ieri dimineața, după zăpada și viscolul de duminică. La ora 8.00, carosabilul drumurilor naționale era „la negru”, cu excepția DN 2E Cacica-Marginea și DN 2K Solca-Milișăuți, unde alternau sectoare umede cu sectoare de zăpadă frământată, conform unui comunicat remis ieri dimineață de purtătorul de cuvânt al Prefecturii Suceava, Diana Gășpărel. Autofrezele lucrau pentru lărgire pe tronsoanele afectate de viscol.
Pe DN 17 carosabilul era umed, pe celelalte drumuri naționale carosabilul umed alterna cu porțiuni de zăpadă frământată, în strat de 1 cm. Spre dimineață ninsoarea s-a oprit, vântul a scăzut în intensitate și nu se înregistrau probleme deosebite.
În cursul dimineții a fost deblocat și drumul spre Mușenița și se lucra pentru lărgire.
Pe drumurile județene carosabilul era acoperit cu zăpadă și se acționa cu lamă și material antiderapant.
Diana Gășpărel a precizat că în perioada de atenționare de ninsoare și viscol și după aceea s-a acționat cu 31 de utilaje pe drumurile județene din zonele Dărmănești, Costâna, Todirești, Comănești, Pârtești, Arbore, Calafindești, Negostina, Salcea-Aeroport, Salcea-Fântânele-Roșcani, Suceava-Ipotești-Bosanci-Liteni-Dolhasca, Fălticeni-Dolhasca, Probota, Cornu Luncii-Baia, Mălini-Slatina, Bogdănești-Râșca, Forăști, Vama-Moldovița, Pojorâta-Izvoarele Sucevei, Panaci, Gura Haitii, Rădăuți-Volovăț-Burla, Satu Mare, Gălănești, Măneuți, Liteni-Lucăcești.

Recomandări

Căderi de arbori pe carosabil și trafic restricționat pentru mașinile mari în pasul Tihuța, în urma ninsorilor abundente de la finalul săptămânii trecute

Traficul greu este restricționat pe DN 17, dinspre Poiana Stampei spre Bistrița Năsăud, pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil

Traficul pe DN 17B în zona Călinești – Chiril a fost blocat timp de o oră după ce un copac a căzut peste o linie electrică

Traficul pe DN 17B în zona Călinești - Chiril a fost blocat timp de o oră după ce un copac a căzut peste o linie electrică

Copaci căzuți pe mai multe drumuri naționale din cauza greutății zăpezii. Circulația rutieră se desfășoară fără blocaje, în condiții de iarnă