PE MARGINEA FILELOR…

De copleșitoare sinceritate, simplitate, expresivitate, însemnările mai mult sau mai puțin anonime așternute când și când, prin veac și peste veac, pe marginea filelor vechilor tipărituri! Această „istorie scrisă de cei mici”, total lipsită de afectare, așternută pe hârtie sub apăsarea unei clipe de cumpănă, izvorâtă din bucuria cine știe cărui moment unic, ori transmițând cu adânc respect cele știute din moși-strămoși, constituie pentru scriitor o inepuizabilă „fișă de lucru”. Fiecare veche însemnare e-un strigăt venit de departe, iar ecoul, tot lovindu-l de bolți, l-a istovit, l-a stins, lăsând în filigranul literelor zugrăvite cu pana, un „zaț” de tristețe și înțelepciune ce avertizează: lumea n-a început și nu se isprăvește cu voi! Am făcut și noi umbră pământului, am iubit, am urât, ne-am bucurat, ne-am întristat, am luptat aici, în calea tuturor puhoaielor – într-un cuvânt, am trăit la Carpați și Dunăre. O părticică din ființa noastră sălășluiește și-n voi – ori vă prefaceți că nu știți, ori încă n-ați găsit răgazul să cugetați dincolo de hotarul părelnicului azi…! * Iată o însemnare pe un Octoih de la 1774: „că domnia străină se duce, Moldova rămâne.” * Izvod de straie, la 1696: „Un anteriu de șălăgè, una giube micaton blănită, una giube postav, un brâu de șale, o păreche de ciubote roșii, o năframă bună, o scufie.” * Semnele iernii, tâlcuite de un diacon, la sfârșitul celui de al XVIII-lea veac: „Să se știi de când au ernat vrăghiile prin tăte streșinile, la leat 1799”. * Ciuma, în vechile însemnări: „Să se știi că au murit de ciumă foarte rău în domnia lui Constantin Vodă, în domnia a patrălea, și au murit foarte rău, la care lucru îi mânca cânii pe creștini. Aceasta este ciuma, care se cheamă moarte groaznică, 7264 (1756). Și nu numai de ciumă era, ci și foamete foarte grea era, că mulți creștini au și murit de foame, că unii au mâncat tărâțe, iar mai mulți și coajă de copaci, o amestecau cu tărâțele în loc de pâne și cu aceea își lungiau vieața. Am însemnat ca să pomenească cei din urma noastră. Și s-au scris de păcătoasa mână a lui Manole, erodiiaconul zugav pentru că mâna va putrezi, iar cine va citi, mă va pomeni, 1795, iunie 12.” * Șerban, staroste de neguțători, descrie eclipsa și ciuma din 1705: „Iar la leat 7213, mai 5, s-au întunecat soarele și după aceasta nu s-a mânat multă vreme și au dat mare ciumă cât au ținut toată vara și toată iarna și au pierit mult norod de oameni.” * Cartea, bun neprețuit (însemnare din 1752): „Iar cine au rumtu filele / rumpă-i-se dzilele. Dar nu cei ce-au rumtu din greșală, cene ci-au rumtu cu într-adinsu, de-au fost cu minte. Și-am scris eu, la văleat 7261, Lupul B.” * O însemnare, din sec. XIX, pe ultima filă a aceluiași Octoih din 1774 (pare-se, citat „spre știință” dintr-un cronicar muntean): „Însă rumânii înțeleg nu numai ceștia de aici, ce și din Ardeal, carii încă și mai neaoși sunt și moldovenii și toți câți și într’altă parte să află și au această limbă, măcar fie și cevași osebită în nește cuvinte den amestecarea altor limbi, cum s’au zis mai sus, iară tot unii sânt (…) că toți ceștia dintr-o fântână au izvorât și cură.” * Vel-pitarul Toader Jora scria, pe o margine de filă a Cazaniei de la 1643: „Pentru acest pământ al Țării Moldovei eu așa am aflat că au lăcuit pe aceste locuri dații, și au trăit 500 de ani până i-au bătut și i-au răsipit Traian, împăratul Râmului, în anul 103 după Hs. Iar alții zic că la anul 120 după Hs. s-au sculat Traian, împăratul Râmului, și biruind pe Dechebal, craiul Daților, au adus râmleni și, după ce i-au așezat pe aceste locuri, au purces biruitori…” Formidabilă carte istoria scrisă de cei mici!