Pe drumurile din județ au fost montate șase panouri de avertizare RoAlert pentru turiști

Pe drumurile din județ au fost montate șase panouri de avertizare RoAlert pentru turiști
Pe drumurile din județ au fost montate șase panouri de avertizare RoAlert pentru turiști

Consiliul Județean Suceava a montat șase panouri avertizoare pe drumurile publice. Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a declarat că cele șase panouri sunt montate pe drumurile naționale la Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți, Spătărești și două la Gura Humorului.
„Aceste panouri vor fi gestionate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență și vor anunța în primul rând mesajele RoAlert pentru turiști. Aceste panouri vor avea un soft special care va fi gestionat de ISU Suceava, o parte din ele sunt testate și funcționale”, a spus șeful administrației județene. El a adăugat că speră ca în foarte scurt timp toate panourile să fie funcționale și să afișeze mesaje pentru turiști.

Recomandări

Panouri care avertizează despre prezența urșilor, montate pe traseele turistice din Parcul Național Călimani

12 poduri de pe drumurile naționale din județ sunt în stare critică, avertizează prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan