Exasperare

Pe dezastruosul drum Suceava-Maramureș, nici un metru refăcut după luni de zile de promisiuni



DN 18, într-o stare dezastruoasă, la limita impracticabilității pe mai multe porțiuni
DN 18, într-o stare dezastruoasă, la limita impracticabilității pe mai multe porțiuni

Situația drumului național 18 din Suceava spre Maramureș, un adevărat dezastru pe porțiunea de aproximativ 40 de kilometri de pe raza județului nostru, continuă să rămână foarte incertă după luni de zile de promisiuni că se vor face măcar lucrări minime, pentru ca șoferii să nu-și rupă pur și simplu mașinile în gropi.
Încă din primăvara lui 2013, după ce DN 18 a ieșit din iarnă într-o stare dezastruoasă, la limita impracticabilității pe mai multe porțiuni, primarii din comunele Ciocănești și Cârlibaba, tranzitate de DN 18, au primit promisiuni că drumul va fi măcar cârpit.
Promisiunile au venit fie de la autoritățile județene, fie de la oficialii Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR), fie de la reprezentanții firmei Shapir Structures, cea care, conform planului inițial, așa cum scrie și acum pe panourile de la marginea șoselei, trebuia să înceapă reabilitarea drumului pe 1 septembrie 2011 și să o finalizeze pe 31 august 2013.
Problema este că în 2013 nu a fost aprobat buget de investiții pentru acest drum, iar o ultimă speranță era rectificarea bugetară de la finele lunii trecute.
Cum însă cei de la Shapir au efectuate lucrări în avans, pe alte porțiuni ale DN 18, care se întinde până la Baia Mare, banii primiți la rectificare sunt în special pentru acestea. Doar banii care rămân după acoperirea lucrărilor în avans ar urma să fie folosiți pentru reabilitarea provizorie a zonelor critice.
Festivalul Păstrăvului se va desfășura printre gropi
Aceste lucrări minime au fost așteptate mai întâi după sărbătorile de Paști, apoi la mijlocul lunii iulie.
Primarul comunei Ciocănești, Radu Ciocan, spera că se va începe refacerea drumului până la debutul Festivalului Păstrăvului, care are loc în perioada 15-18 august.
„După ultimele discuții cu cei din conducerea firmei Shapir, mi s-a spus că de la începutul acestei săptămâni se va intra pe raza comunei noastre. Din păcate, suntem deja la mijlocul săptămânii și utilajele nu au venit la lucru”, a declarat în cursul zilei de ieri primarul comunei Ciocănești.
Două-trei mașini pe oră spre Maramureș, din cauza drumului impracticabil
Primarul din Cârlibaba, Gabriel Danciu, a primit și el promisiuni, dar cu un alt termen.
„În urma celor mai recente discuții cu directorul firmei Shapir, mi s-a spus că la Cârlibaba se va interveni de pe data de 19 august. Este vorba numai de lucrări provizorii, bani pentru o reabilitare capitală nu sunt. Am ajuns să ne fie și jenă să mai punem întrebări după luni de zile de amânări”, a declarat primarul din Cârlibaba.
El a mai spus că situația DN 18 este atât de jalnică, încât s-a ajuns ca, în unele momente ale zilei, să mai treacă spre Maramureș, într-o oră, doar două-trei mașini. Numai pentru cine nu a circulat recent pe acest drum afirmația ar putea părea exagerată.
O intervenție cu un strat subțire, de uzură, singura soluție pentru 2013. Nici aceasta nu este însă certă
Banii pentru refacerea DN 18 trebuiau virați de la bugetul de stat, prin CNADNR. Încă din 2011, DN 18 este în administrarea firmei Shapir Structures, care însă nu a reabilitat nici un metru din drumul de pe raza județului Suceava.
Prefectul Sucevei, Florin Sinescu, a explicat că, în condițiile în care în 2013 pentru reabilitarea DN 18 nu există finanțare, singura soluție luată în calcul este o intervenție cu un strat subțire de uzură. Asta în condițiile în care intervențiile cu plombe nu ar avea nici o eficiență, având în vedere starea dezastruoasă a drumului. Aceste lucrări ar urma să fie realizate de firma Shapir Structures cât mai curând, însă până în momentul de față nu există nici o decizie oficială în acest sens.
Trebuie spus că autoritățile județene nu pot decât să facă demersuri pentru alocarea unui buget pentru aceste intervenții, prin CNADNR, beneficiarul lucrărilor. În condițiile în care drumul este predat firmei Shapir Structures, nu există nici o altă posibilitate de intervenție.


DN 18, într-o stare dezastruoasă, la limita impracticabilității pe mai multe porțiuni
DN 18, într-o stare dezastruoasă, la limita impracticabilității pe mai multe porțiuni
DN 18, într-o stare dezastruoasă, la limita impracticabilității pe mai multe porțiuni
DN 18, într-o stare dezastruoasă, la limita impracticabilității pe mai multe porțiuni


Recomandări

Modernizarea drumului județean Satu Mare – Grănicești va fi finalizată în câteva luni, afirmă președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Modernizarea drumului județean Satu Mare-Grănicești va fi finalizată în câteva luni, afirmă președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan