Un film de prost gust. Așa s-ar putea rezuma ceea ce se petrece cu importurile realizate de firma suceveană SC VICASTAR SRL. Cu o hotărâre judecătorească executorie în mână, prin care s-a decis restituirea mărfurilor reținute de lucrătorii Biroului Vamal Siret pe data de 10 iulie 2006, reprezentanții firmei sucevene stau și privesc uluiți cum aceasta nu este pusă în aplicare. Într-un răspuns al Direcției Regionale Vamale Iași către redacția cotidianului nostru se arată că unul dintre motivele pentru care marfa, în valoare de 55.000 de dolari, nu este returnată este acela că „la autoritatea vamală a fost depusă cererea de intervenție nr. 25.949/11 mai 2006 pentru mărfurile care poartă marca LUGA ABRASIV”. Mai pe înțeles, prin această cerere, vameșii ar trebui să oprească la intrarea în țară orice produs cu această marcă. Culmea este că bunurile importate de societatea suceveană sunt aduse chiar de la fabrica mamă, JSC LUGA ABRASIVE PLANT din Rusia, societate înființată acum mai bine de o sută de ani și care vinde discuri abrazive în toată lumea. În România, cererea de intervenție la vamă a fost depusă de firma SC ANDRONIC GRUP SRL Afumați-București, care, potrivit site-ului de prezentare, se ocupă cu „comercializarea unei game de produse diverse, printre care și LUGA ABRASIV”. Speculativi ca orice români, reprezentanții firmei din Afumați au înregistrat marca LUGA ABRASIV la Registrul Național al Mărcilor și acum încearcă să-i șunteze chiar pe cei care au inventat această marcă. Făcând o paralelă, ar fi ca și cum un român aduce din Germania un autoturism marca Mercedes, iar la vamă i se spune că nu o poate introduce în țară pentru că un șmecher a înregistrat marca celebrului producător la Registrul Național al Mărcilor, iar mașina adusă de la fabrica mamă este contrafăcut.
– Concurență neloială făcută firmei rusești de către un SRL din Afumați
Având în vedere aceste anomalii, firma JSC JUGA ABRASIVE PLANT SDA a înaintat la Registrul Național al Mărcilor o cerere de anulare a mărcii înregistrate de SC ANDRONIC GRUP SRL Afumați. Firma rusească a precizat că în România lucrează doar cu doi dealeri, respectiv SC VICASTAR SRL Suceava și SC VITA GALA SRL Iași. „SC ANDRONIC SRL Afumația a cumpărat o perioadă marfă de la un dealer de-al nostru, SC VITA GALA SRL, și mai apoi a procedat la înregistrarea mărcii verbale LUGA ABRASIV pe numele ei, sperând că astfel poate să facă el discuri abrazive, eventual într-un garaj pe teritoriul României, să-i asocieze marca noastră și să confiște tradiția de 100 de ani a uzinei noastre în beneficiul său”, se arată în cererea de anulare a mărcii înaintată de firma rusească la Registrul Național al Mărcilor din România. Pentru aceasta, firma mamă a depus la dosar și o expertiză tehnică, iar concluziile au fost mai mult decât elocvente: „S-a stabilit că pe etichetele discurilor vândute de SC ANDRONIC GRUP SRL s-au folosit toate concepțiile de design și coloristică ale discurilor fabricate de Uzina de Produse Abrazive din Luga, FR, dar informația tipărită pe etichete este diferită, ceea ce induce consumatorii în eroare în ceea ce privește producătorul și locul de fabricare al mărfii, proprietățile de consum și calitatea mărfii. Acțiunile firmei SC ANDRONIC GRUP SRL care distribuie discurile de debitare pe teritoriul României reprezintă o formă de concurență neloială, provoacă pagube și prejudiciază reputația firmei SDA, Uzina de Produse Abrazive din Luga, FR”. În concluzie, spun reprezentanții firmei rusești „suntem în situația ridicolă ca într-o zi firma din Afumați să ceară localității Luga, din regiunea Leningrad-Rusia, să-și schimbe numele”.
– Rezoluție a Parchetului de care vameșii nu vor să țină cont
Ceea ce miră în atitudinea vameșilor de a refuza restituirea discurilor abrazive confiscate de la SC VICASTAR SRL Suceava este faptul că firma SC ANDRONIC GRUP SRL a depus o plângere penală reclamând că firma din Suceava importă produse contrafăcute purtând marca LUGA ABRASIV. Acum aproape 4 luni, pe 11 aprilie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au stabilit că nu este vorba de nici o faptă penală, lucru de care acum vameșii de la Siret nu vor să țină cont sub nici o formă. Și, potrivit DEX-ului (pe care-l punem la dispoziția vameșilor), a contraface înseamnă a falsifica. Or, acest lucru ar însemna ca firma rusească să-și falsifice propriile produse, un lucru cel puțin ridicol, în condițiile în care societatea are o tradiție de peste 100 de ani și parteneri de afaceri în toată lumea.






