Pe burta goală

La o oră la care nici berea nu merge, jocul echipei noastre s-a dovedit ușor indigest servit pe burta goală. Interpretat cu versuri de la București, imnul României ne-a dat trezirea odată cu începerea programului televiziunii naționale, în timp ce ulterioara variantă instrumentală de la “elei” s-a dovedit un adevărat cântec de leagăn pentru jucătorii noștri. Totuși, a meritat. Fiindcă în pauză am putut urmări un montaj ex-ce-lent realizat de teveriști, cu imagini inedite ale generației de aur de la World Cup 1994, glazurat cu muzică psihedelică. Bașca un rezumat al meciului nostru de deschidere, cu Columbia lui Valderrama. Iar la capodopera balistică a lui Hagi până și Stoica mi-a devenit simpatic. Stoica Ionel, un fel de Pompiliu Stoica al comentariului sportiv televizat, dar pentru care nu există un Piți să-l resusciteze.
Și uite așa, cu ochii împăienjeniți, nu sunt sigur că de somn, am revenit brusc la realitate. La acea realitate incomodă din teren. La o primă inventariere, nu au lipsit din american dream team protejații lui Pițurcă. Oprița, Tamaș și Pompilică… Trebuie să ai riscul în sânge pentru a-ți asuma asemenea pariuri. Oprița a ars repede, actualmente e limpede că nu mai e om de națională, după cum nici de Steaua nu prea mai e. Tamaș e o sperietoare pentru Rădoi, dar la care gafele sunt prezente cu precizie statistică: o dată la două meciuri! Cât despre Pompilică… A revenit și Șoavă, un favorit al ex-ului Puiu, îngrămădit de data asta pe același post cu Ovidiu Petre. Amândoi închizători de drumuri, parcă Șoavă cu mai multe semne de interdicție în bagaj. Reversul monedei, adică unul dintre jucătorii mai greu digerabili pentru Piți, este George Ogăraru. Între timp, băiatul a devenit chiar obraznic, ajungând la Ajax pe bani frumoși, deci din ce în ce mai dificil de ignorat.
Ah, era să uit. Lobonț a scos niște mingi grele, dar a luat un gol a la Carlos. O fi scăzut la fel de drastic barometrul valorii?!