Senatorul PDL Iulian Urban a anunțat, miercuri, că în cursul zilei senatorii democrat-liberali vor înregistra la Biroul Permanent al Senatului cererea de revocare din funcție a lui Mircea Geoană, la care vor atașa toate documentele care atestă încălcarea de către acesta a Regulamentului.
Urban a precizat că cererea senatorilor este făcută în conformitate cu art. 30 alin. 4 din Regulamentul Senatului, care prevede că în prima ședință a Biroului Permanent va trebui luată în discuție această solicitare, iar în prima ședință de plen, adică miercurea viitoare, va trebui să se decidă asupra acestei solicitări.
„Este un traseu foarte scurt”, a arătat Urban.
El a ținut să menționeze că la acest moment orice decizie pe care o ia Parlamentul nu este susceptibilă de a fi atacată la Curtea Constituțională. Urban a amintit că, la momentul în care PDL, anul trecut, a atacat la Curte hotărârea Parlamentului de depunere a moțiunii de cenzură la adresa Guvernului, pentru că nu putea fi inițiată de aceeași parlamentari care mai semnaseră o moțiune, dispozitivul CC a respins cererea PDL.
În acea motivare, Curtea Constituțională arată, potrivit lui Urban, că hotărârile Parlamentului nu sunt susceptibile controlului de neconstituționalitate, astfel încât hotărârea pe care Parlamentul o ia într-o materie care nu ține de legiferare nu poate fi atacată la Curte.
„Dacă colegii noștri de la PSD vor mege la CC să ceară ca și prevederile alin. 3 și 4 din articolul 30 sunt neconstituționale, hotărârea pe care o va pronunța Curtea Constituțională va produce efecte numai pentru viitor”, a mai spus Urban.
El a mai spus că nici faptul că PDL nu are o majoritate în Biroul Permanent nu îl îngrijorează, având în vedere că alineatul 4 al articolului 30 obligă acest for să înscrie pe ordinea de zi a plenului această solicitare care mai apoi trebuie supusă votului plenului Senatului, chiar dacă în Biroul Permanent se respinge această solicitare.
Liderul grupului PDL din Senat, Traian Constantin Igaș, a anunțat, miercuri, în plenul Senatului, că în urma refuzului de a supune la vot cererea independenților privind locurile în comisii, PDL va iniția procedura de suspendare a lui Mircea Geoană (PSD) din funcția de președinte al Senatului.
Igaș a precizat ulterior că democrat-liberalii vor solicita revocarea lui Mircea Geoană din funcția de președinte al Senatului, el neoferind însă și motivația juridică.
Regulamentul Senatului nu prevede posibilitatea suspendării din funcție a președintelui acestei Camere. Regulamentul prevede doar posibilitatea revocării, însă prevederile în acest sens au fost declarate neconstituționale încă din 2005.
Conform articolului 30, alineatul 1 din Regulamentul Senatului, revocarea din funcție a președintelui Senatului poate fi propusă la cererea a minimum o treime din numărul total al senatorilor, în cel puțin una din următoarele împrejurări: încalcă prevederile Constituției; încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Senatului sau ale Regulamentului ședințelor comune.
Potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, revocarea din funcția de președinte al Senatului poate fi propusă și de jumătate plus unu din numărul total al senatorilor.
Aceste prevederi au fost declarate însă neconstituționale încă din 2005, prin decizia Curții Constituționale numărul 601, care a motivat că revocarea președintelui Senatului nu poate fi cerută decât de grupul parlamentar din care acesta face parte.
Articolul 30 din Regulamentul Senatului cuprinde însă și alte două alineate.
Astfel, conform alin. 3 al art. 30, propunerea de revocare prevăzută la alin. 1 sau 2 se face în scris, sub semnătura inițiatorilor, o singură dată într-o sesiune.
„Propunerea de revocare se depune la Biroul permanent care analizează, în prima sa ședință, îndeplinirea condițiilor de la alin. 1 sau 2 și decide, prin vot, introducerea acesteia în proiectul de ordine de zi a următoarei ședințe de plen”, prevede alin. 4 al art.30.
Președintele Senatului, Mircea Geoană, a precizat, miercuri, că Regulamentul Senatului nu prevede instituția suspendării președintelui, ci doar pe cea a revocării.
Geoană a invocat decizia 601 a Curții Constituționale din 2005, potrivit căreia singura posibilitate de revocare a președintelui Senatului este cea avansată de grupul parlamentar care a suținut respectivul președinte la momentul constituirii Camerei respective. El a spus că solicitarea PDL este „pe lângă Regulament, pe lângă lege, pe lângă Constituție”.