PDL va depune, luni, moțiunea simplă privind taxa de primă înmatriculare



PDL va depune, luni, moțiunea simplă privind taxa de primă înmatriculare prin care se cere restituirea, integral, a banilor pentru cei care au plătit-o deja, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, deputatul PDL Ioan Oltean, citat de corespondentul MEDIAFAX.
„PDL a pregătit o moțiune simplă pe care o vom depune luni la președintele de ședință al Camerei Deputaților. Moțiunea simplă vizează un lucru de strictă actualitate: taxa de primă înmatriculare și restituirea banilor încasați pe perioada anului trecut și a acestui an de la persoanele care și-au înmatriculat mașinile cumpărate din străinătate”, a declarat Oltean.
Deputatul PDL susține că, în opinia formațiunii sale, taxa este lipsită de oportunitate, fiind „un bir pe spatele cetățenilor români care doresc să-și aducă din afară o mașină performantă care să polueze mai puțin”.
„Taxa este cel mai în contradicție cu posibilitățile românilor de a suporta”, a mai spus Ioan Oltean.
PDL speră că și parlamentarii altor partide vor vota moțiunea.