PDL-iștii vor depune sâmbătă la Prefectura Suceava o carte a „minciunilor USL”



Democrat-liberalii vor depune sâmbătă la Prefectura Suceava o carte a „minciunilor USL”. Vicepreședintele PDL, Raluca Turcan, a spus la Suceava că această carte prezintă cu argumente diferența uriașă dintre promisiunile din campanie făcute de USL și rezultatele actualei guvernări, „care în cele mai multe domenii s-au transformat în regrese”. Turcan a spus că în „Cartea minciunilor USL” a fost inclus tot ceea ce era scris în moțiunea pe care PDL a vurt să o inițieze împotriva Guvernului condus de Victor Ponta. „Din nefericire, moțiunea de cenzură pe care am dorit să o inițiem la adresa Cabinetului Victor Ponta 3 nu a fost susținută de PNL, care mai nou se revendică un partid de opoziție. Din acest motiv există ipocrizie și minciună pe scena politică. Pentru că în momentul în care poți să sancționezi un Guvern incompetent și mincinos cum este Guvernul Victor Ponta trebuie să folosești toate pârghiile parlamentare și instituționale pentru a face acest lucru”, a spus Turcan.



Recomandări