PD-L va propune un democrat-liberal dacă Guvernul Croitoru nu trece



Cezar Preda: „Eu cred că va trece Guvernul Croitoru”. Foto: MEDIAFAX
Cezar Preda: „Eu cred că va trece Guvernul Croitoru”. Foto: MEDIAFAX

Vicepreședintele PD-L Cezar Preda, deputat de Buzău, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că, în situația în care Guvernul Croitoru nu va trece de Parlament, formațiunea din care face parte va propune pentru postul de premier un membru democrat-liberal.
Preda și-a exprimat speranța ca „măcar în ceasul al 12-lea clasa politică să dea dovadă de înțelepciune și maturitate și să participe la alcătuirea unui guvern de uniune națională”.
În caz contrar, a adăugat Preda, PD-L îi va propune lui Traian Băsescu să-și aleagă, așa cum prevede Constituția, un premier din rândul democrat-liberalilor.
„Noi așteptăm consultările de mâine (n.r. – luni) cu Croitoru. Nutrim speranța ca măcar în ceasul al 12-lea clasa politică să dea dovadă de maturitate și înțelepciune și să participe la alcătuirea unui guvern de uniune națională. Dacă nu, vom propune președintelui Băsescu, așa cum e spiritul Constituției, ca fiind cel mai reprezentativ partid în Parlament, un candidat de prim-ministru, membru PD-L și ne vom duce a doua oară în Parlament pentru a primi votul de învestitură”, a spus Preda.
Liderul democrat-liberal a adăugat însă că el, personal, crede că Guvernul Croitoru va trece de votul Parlamentului.
„Eu cred că va trece Guvernul Croitoru. Nu cred în coalițiile declarative, coalițiile se văd la vot”, a afirmat Cezar Preda.
Preda a mai precizat că inițiativele din ultima vreme ale PSD, PNL și UDMR au, de fapt, rolul de a bloca drumul lui Traian Băsescu la al doilea mandat.
„Dacă până acum câteva zile atacau din punct de vedere al Constituției decizia președintelui, văd că acum invocă numai șantajul cu ghilimelele de rigoare la care este supusă clasa politică, și anume alegeri anticipate. Este clar că deja teama se instalează în aceste partide unite ad-hoc pentru a bloca drumul lui Băsescu la al doilea mandat. Cred însă că țara este secătuită și nu va mai putea să organizeze iar alegeri, dar aceasta va fi soluția în cazul în care nu va trece al doilea guvern”, a conchis Preda.