Proiecte

PD-L promite energie electrică gratis pentru locuitorii din sate

Vasile Ilie:„Noi dorim să înființăm o Direcție pentru proiecte europene”
Vasile Ilie:„Noi dorim să înființăm o Direcție pentru proiecte europene”

Capitolul referitor la energetică din strategia de dezvoltare a județului Suceava, în viziunea PD-L, a fost făcut public, luni, de prim-vicepreședintele PD-L Suceava, Vasile Ilie.
Ilie a declarat, într-o conferință de presă, că o direcție importantă a strategiei de dezvoltare o reprezintă accesul la energia electrică a întregii populații din județul Suceava, dar și producerea de energie verde.
Conform liderului PD-L, extinderea rețelelor electrice este o prioritate a următoarei perioade, iar aceasta trebuie făcută atât de autoritățile locale, cât și județene, când resursele locale nu sunt suficiente.
„Noi dorim să înființăm o Direcție pentru proiecte europene în cadrul Consiliului Județean, cu specialiști pe diverse tipuri de probleme. Un asemenea proiect va fi și asigurarea independenței energetice a unor grupuri de 3-4 comune mari, ce totalizează 20-25.000 de locuitori, prin montarea a câte trei centrale eoliene de 1,5 mW fiecare. Cei 4,5 mW instalați asigură cu energie electrică circa 6.000 de familii, deci circa 20.000 de locuitori. UE pune la dispoziția comunităților locale banii necesari, specialiștii sunt în județul Suceava, iar zone cu vânturi puternice și constante ca intensitate avem suficiente”, a declarat Vasile Ilie.
Ilie recomandă sucevenilor să învețe din experiența Botoșaniului El a arătat că o astfel de centrală ar costa maxim 5,4 milioane euro, iar Uniunea Europeană asigură, prin asociațiile de dezvoltare intercomunitară, sume între 3 și 6 milioane euro pe proiect.
„Costul întreținerii unei centrale eoliene fiind mic, primăriile pot acoperi cu ușurință cheltuielile, iar locuitorii pot beneficia gratuit de energie electrică”, a afirmat Ilie.
El a mai spus că specialiștii din Consiliul Județean vor acorda și consultanță gratuită autorităților locale, care vor să-și asigure energia termică din alte surse, care pot fi pompe de căldură, centrale termice de bloc, cu biocombustibil sau electrică.
„Astăzi, când barilul de petrol a depășit cu mult 115 dolari, a devenit foarte rentabil să se cultive plante energetice, din care să se producă energie. Astfel, se poate produce bioetanol din cartofi, sfeclă sau motorină din rapiță și soia. În județul alăturat, Botoșani, se construiește deja o fabrică pentru procesarea plantelor energetice și acest lucru poate fi făcut și în județul Suceava. În anul 2007, UE a acordat ajutoare speciale pentru recolte energetice de 45 de euro la ha pentru o suprafață de 2,84 milioane ha”, a precizat Vasile Ilie.

Recomandări

Energia electrică produsă de panouri solare de la o locuință va putea fi compensată cu facturile de la alte adrese

Deputatul PNL Ioan Balan solicită clarificări de la ministrul Energiei privind tarifele la electricitate și distribuirea tichetelor pentru energie

Deputatul AUR Florin Pușcașu îi solicită premierului Bolojan să micșoreze TVA la energie electrică și gaz la 5%

Deputatul AUR Florin Pușcașu îi solită premierului Bolojan să micșoreze TVA la energie electrică și gaz la 5%
Deputatul AUR Florin Pușcașu îi solită premierului Bolojan să micșoreze TVA la energie electrică și gaz la 5%