Rezultate finale

PD-L a luat caimacul



Rezultate finale: PD-L a luat caimacul
Rezultate finale: PD-L a luat caimacul

PD-L a luat caimacul, după cel de al doilea tur al alegerilor locale. Democrat liberalii s-au impus în cele mai importante localități în care au avut candidați în turul doi, adică în municipiile Rădăuți și Fălticeni.
Dacă, în Fălticeni, Vasile Tofan (PD-L) a câștigat categoric în fața contracandidatului său, Sabin Ghilea (PSD), cu 5.911 la 4.152 de voturi, în Rădăuți, Aurel Olărean (PD-L) a câștigat cu 25 de voturi în fața lui Mihai Frunză (PSD). Ca urmare a acestui scor extrem de strâns, PSD a făcut azi noapte contestație.
Cel de al treilea municipiu în care s-a desfășurat turul al doilea, Vatra Dornei, a fost câștigat de Ioan Moraru (PNL), care s-a impus cu peste 700 de voturi în fața lui Ilie Boncheș (PSD).
Scoruri strânse
Scoruri extrem de strânse s-au înregistrat la Pătrăuți (unde candidatul PD-L, Ioan Hostiuc, a pierdut, după cum ne-a declarat, cu doar 2 voturi în fața lui Dragoș Ioan Jureschi, de la PSD), Grănicești (Gheorghe Nuțu, de la PSD, a câștigat cu doar 11 voturi în fața lui Sorin Gabriel Simionese, de la PNL), Cornu Luncii (Gheorghe Fron, de la PSD, a pierdut la doar 15 voturi în fața lui Petru Vodă, de la PNL), Vatra Moldoviței (Ilie Sauciuc, de la PNL, a pierdut cu 26 de voturi, în fața candidatului PD-L, Virgil Saghin). Ultimii trei candidați înfrânți pe care i-am menționat ne-au declarat că vor face contestație.
Un scor strâns s-a înregistrat și la Dumbrăveni, unde Ioan Pavăl, de la PNL, s-a impus cu 36 de voturi în fața lui Costel Gafițescu, de la PD-L.
Dintre cele 52 de localități în care s-a desfășurat turul al doilea, PD-L s-a impus în 26 de localități, PSD în 15 și PNL în 8. PNG – CD a câștigat o primărie, la Pojorâta, iar în două localități, Vicov de Jos și Comănești s-au impus candidați independenți.
În urma rezultatelor finale ale alegerilor locale, cele mai multe primării au fost câștigate de PD-L – 49, urmat de PSD – 48, PNL – 12, PNG-CD -1, în timp ce în patru localități s-au impus candidați independenți.
Alăturat vă prezentăm rezultatele finale înregistrate în turul al doilea al alegerilor locale.
Turul II
1. Fălticeni: Vasile Tofan, PDL
2. Rădăuți: Aurel Olărean, PDL
3. Vatra Dornei: Ioan Moraru, PNL
4. Broșteni: Stelian Chirilă, PDL
5. Solca: Valeruț Țăranu Hofnar, PSD
6. Arbore: Ionel Hrincescu, PDL
7. Bosanci: Anton Curic, PDL
8. Breaza: Gheorghe Lesenciuc, PSD
9. Brodina: Vasile Popescu, PDL
10. Cacica: Petru Todosi, PDL
11. Capu Câmpului: Gheorghe Cajvan, PDL
12. Cârlibaba: Gabriel Danciu, PDL
13. Comănești: Păstrăv Grigoraș, independent
14. Cornu Luncii: Petru Vodă, PNL
15. Coșna: Iluță Ivan, PDL
16. Crucea: Dorin Rusu, PNL
17. Dărmănești: Dan Chidovăț, PDL
18. Dornești: Gheorghe Luță, PNL
19. Dumbrăveni: Ioan Pavăl, PNL
20. Frătăuții Noi: Constantin Galan, PDL
21. Fundu Moldovei: Tudor Zdrob, PNL
22. Grănicești: Gheorghe Nuțu, PSD
23. Hîrtop: Toader Grădinaru, PDL
24. Horodniceni: Nicolae Florea, PNL
25. Horodnic de Jos: Petrică Onica, PDL
26. Iacobeni: Angelica Fodor, PDL
27. Ipotești: Dumitru Corjuc, PSD
28. Izvoarele Sucevei: Mihail Mehno, PDL
29. Mănăstirea Humorului: Cătălin Tomasciuc, PDL
30. Mitocu Dragomirnei: Dan Solcan, PDL
31. Moara: Constantin Prodaniuc, PDL
32. Moldovița: Traian Iliesi, PDL
33. Mușenița: Filip Niculăev, PSD
34. Ostra: Grigore Coperza, PDL
35. Panaci: Vasile Cozan, PSD
36. Pătrăuți: Dragoș Jureschi, PSD
37. Pârtești de Jos: Marcel Strugaru, PDL
38. Pojorâta: Bogdan Codreanu, PNG CD
39. Putna: Vasile Hotnogu, PSD
40. Slatina: Ilie Gherman, PDL
41. Stroiești: Ion Băițan, PSD
42. Stulpicani: Vasile Ostanschi, PSD
43. Sucevița: Ioan Onufrei, PSD
44. Șerbăuți: Cătălin Sănduleac, PNL
45. Todirești: Gheorghe Avram, PDL
46. Udești: Săvel Botezatu, PSD
47. Vadu Moldovei: Marcel Ioacob, PSD
48. Vatra Moldoviței: Virgil Saghin, PDL
49. Vicov de Jos: Constantin Mutescu, independent
50. Volovăț: Ioan Halip, PDL
51. Vulturești: Cătălin Ciubotariu, PSD
52. Zamostea: Neculai Achihăii, PSD
În turul I s-au înregistrat următoarele rezultate:
Primari PSD:
1.Cajvana – Gheorghe Tomăscu
2. Dolhasca – Maria Cojocaru
3. Milișăuți – Mircea Laurus
4. Vicov de Sus – Gheorghe Schipor
5. Adâncata – Dorel Filip
6. Bălăceana – Nichita Babor
7. Bălcăuți – Vasile Ursachi
8. Berchișești – Violeta Țăran
9. Boroaia – Vasile Berariu
10. Bunești – Gheorghe Beraru
11. Burla – Gheorghe Papuc
12. Calafindești – Loghin Saviuc
13. Dolhești – Petru Agafiței
14. Dorna Arini – Ioan Moraru
15. Drăgușeni – Vasile Cepoi
16. Fîntîna Mare – Vasile Mucilenița
17. Fîntînele – Gheorghe Cornea
18. Forăști – Brăduț Avramia
19. Gălănești – Liviu Mironescu
20. Grămești – Vasile Șuleap
21. Hînțești – Filaret Galan
22. Horodnic de Sus – Gheorghe Sbiera
23. Iaslovăț – Ion Cotoară
24. Ilișești – Paraschiva Savu
25. Mălini – Petru Nistor
26. Poiana Stampei – Ilisei Todașcă
27. Rădășeni – Paul Buhlea
28. Sadova – Gheorghe Rusu
29. Siminicea – Gheorghe Haliță
30. Ulma – Mircea Ihnatiuc
31. Valea Moldovei – Constantin Moroșan
32. Verești – Dănuț Gavriliuc
33. Zvorâștea – Constantin Barariu
Primari PD-L
1. Suceava – Ion Lungu
2. Salcea – Ilie Lungu
3. Liteni – Tomiță Onisii
4. Frasin – Marinel Balan
5. Baia – Mihail Cîrlan
6. Bilca – Zaharia Rusu
7. Bogdănești – Traian Rogojină
8. Botoșana – Ioan Ghiață
9. Ciprian Porumbescu- Dumitru Nimițan
10. Dorna Candreni – Mihai Carp
11. Drăgoiești – Vasile Petroaie
12. Frătăuții Vechi – Vasile Ionesii
13. Frumosu – Maftei Tiron
14. Marginea- Dumitru Lungu
15. Moldova Sulița – Petrică Jecală
16. Păltinoasa – Cristian Carpiuc
17. Preutești – Alexandru Aniță
18. Satu Mare – Valerian Cramarciuc
19. Straja – Vasile Juravle
20. Șaru Dornei – Cătălin Iordache
21. Șcheia – Vasile Andriciuc
22. Rîșca- Neculai Rusu
23. Vama – Niculaie Baltag
Primari PNL
1. Câmpulung Moldovenesc – Gabriel Șerban
2. Gura Humorului – Marius Ursaciuc
3. Siret – Adrian Popoiu
4. Poieni Solca – Simion Jucan
Primari independenți
1. Ciocănești – Gheorghe Tomoioagă
2. Voitinel – Maria Pleșca



Recomandări

Conducerea PNL Suceava a început cu edilul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, consultările cu primarii liberali din județ

Conducerea PNL Suceava a început cu edilul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, consultările cu primarii liberali din județ
Conducerea PNL Suceava a început cu edilul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, consultările cu primarii liberali din județ

Gheorghe Șoldan consideră că numirea liberalului Alexandru Covașă ca purtător de cuvânt al primarului PSD Vasile Rîmbu „este puțin de râs, într-un fel”

Senatorul Ioan Stan a criticat măsurile „rușinoase” luate de actualul Guvern și susține pachetul de măsuri de solidaritate propus de PSD