Electoral

PD-L a intrat în campanie, colorând Suceava în portocaliu



Democrat-liberalii au colorat Suceava în portocaliu
Democrat-liberalii au colorat Suceava în portocaliu

Democrat-liberalii au început campania electorală printr-o demonstrație de forță, cu aproximativ 3.000 de „soldați” ai partidului mărșăluind ordonat, vreme de aproape două ore, pe străzile din centrul municipiului Suceava, spre Cetatea de Scaun.
Acțiunea a început din fața sediului Organizației Județene Suceava a PD-L, cu prim-vicepreședintele Dumitru Pardău la microfon, în foișorul sediului, flancat de președintele filialei sucevene a PD-L, senatorul Gheorghe Flutur, frații Ion și Constantin Lungu, deputatul Romică Andreica și secretarul general al PD-L, Ioan Bălan.
Cu excepția lui Flutur, îmbrăcat în haină portocalie cu însemnele PD-L, și a lui Pardău, care purta un costum gri, toți liderii județeni și locali au arborat costume de culoare închisă, majoritatea negre, pe care portocaliul eșarfelor ieșea puternic în evidență.
Imnul PD, „Verde-nrourat”, a fost aplaudat și cântat cu însuflețire de garniturile de democrați și foști liberali, aflați acum în staff-ul PD-L.
„Pornim din postura de cel mai puternic partid din România, cel mai puternic din județul Suceava și suntem hotărâți să câștigăm puterea în județul Suceava. Să aveți încredere în dumneavoastră și în PD-L, avem o șansă unică, este păcat s-o ratăm”, a spus deputatul Pardău armatei care flutura drapele portocalii pe esplanada din centrul Sucevei.
Spectacol cu accente hollywoodiene, în fața CJ
De la sediul partidului, democrat-liberalii au mers la Consiliul Județean, în fața căruia aveau amplasat un cort portocaliu.
Pe aleea străjuită de tineri cu drapele portocalii și în scandările „Faceți loc, Faceți loc, Flutur e pe primul loc”, senatorul candidat la președinția Consiliului Județean a mers cu un steag PD-L în mână și a intrat în cort. A închis cortul dând drumul la folia de la intrare, pe care scria mesajul său electoral și a ieșit cu drapelul fluturând în mână din cort, prin partea superioară a acestuia, precum Marilyn Monroe din tort, la sărbătorirea președintelui american John F. Kennedy.
„Mai sunt 731 de ore și 40 de minute până când vom câștiga Consiliul Județean Suceava. Astăzi, PD-L dă startul pentru câștigarea guvernării locale în județul Suceava. Pe 1 iunie, oamenii politici ne vom pune pe cântar și sucevenii să cântărească ce e mai bine pentru ei”, a spus Gheorghe Flutur.
El a prezentat fanilor săi mesajul electoral al PD-L și strategia în cinci pași pentru dezvoltarea județului, precum și pe unii dintre liderii locali, cu accent pe candidații la primăriile Suceava, Fălticeni și Rădăuți.
Flutur:„Cerem șobolanilor să iasă la suprafață”
Într-un comunicat de presă remis ulterior acțiunii, PD-L a precizat că „această manifestare nu și-a propus a fi un pentru actuala conducere a Consiliului Județean, adevăratul prohod urmând a fi organizat de cei ce vor mai rămâne în Consiliul Județean și rudele acestora, după 1 iunie 2008”.
Tot din cortul transformat în redută, Flutur a declarat că la 1 iunie va duce steagul din fața Consiliului Județean pe clădirea Consiliului Județean și a precizat că PD-L nu va rămâne dator la atacurile adversarilor politici.
„Adversarii politici au lucrat murdar, au încercat să mă cloneze, dar D-zeu nu i-a ajutat și au pierdut. Fac apel la colegii noștri pentru o campanie civilizată, dar fermă. Nu vom accepta și nu vom rămâne datori la atacuri, dacă va fi cazul, pentru că decontul tranziției trebuie plătit de socialiști. Ei trebuie să plătească factura tranziției. Nerușinatele atacuri ale cățeilor din opoziție arată disperarea, pentru că numărătoarea inversă pentru ei și liderii lor a început”, a afirmat Flutur.
El le-a cerut candidaților de primar să se bată pentru a câștiga alegerile și a forma „o mare familie care să lucreze pentru oameni”.
„Așteptăm o bătălie de idei, de soluții și cerem șobolanilor să iasă la suprafață”, a mai spus Flutur, după care, în scandările „Flutur președinte”, a coborât pentru fotografiile de grup în fața Prefecturii Suceava.
16 tineri suceveni merituoși, premiați
De aici, flancată de polițiști, polițiști comunitari și jandarmi și cu o mașină a Poliției Rutiere în frunte, caravana activiștilor PD-L a plecat spre Primăria Suceava. Pe traseu, șoferii blocați în trafic de trecerea coloanei de manifestanți au primit salutări și zâmbete prietenoase de la Ion Lungu și scuze de la Gheorghe Flutur.
În fața primăriei, candidatul PD-L Ion Lungu a solicitat încrederea sucevenilor pentru un nou mandat, pentru a continua ceea ce a început în 2004. Înfruntând cu stoicism ploaia care a început să cadă, Lungu a promis electoratului că își va îndeplini toate angajamentele luate în campanie, așa cum a făcut și pe parcursului actualului mandat de primar.
De la primărie, marșul PD-L „care spală păcatele” a urcat spre Cetatea de Scaun „pentru a lua mai multă putere”, după cum a spus Gheorghe Flutur. Aici, 16 tineri suceveni cu rezultate deosebite în diverse domenii au fost premiați de Gheorghe Flutur, de Ion Lungu, de senatorul Constantin Gheorghe și de deputatul Dumitru Pardău cu câte o diplomă, o cupă, o cutie de bomboane și o carte a scriitorului și publicistului sucevean Ion Drăgușanul.
Premierea a încheiat partea oficială a acțiunii, iar pauza dintre aceasta și concertul Mandinga, de circa două ore, a fost rezervată mititeilor care sfârâiau pe grătare încă de la amiază.


Gheorghe Flutur ieșind din cort cu steagul PD-L
Gheorghe Flutur ieșind din cort cu steagul PD-L
Gheorghe Flutur și Ion Lungu, în fața Primăriei Suceava
Gheorghe Flutur și Ion Lungu, în fața Primăriei Suceava
Democrat-liberalii au colorat Suceava în portocaliu
Democrat-liberalii au colorat Suceava în portocaliu


Recomandări

Șoldan anunță că Guvernul a aprobat un memorandum prin care s-au deblocat angajările de șoferi pentru transportul metropolitan din Suceava

Șoldan anunță că Guvernul a aprobat un memorandum prin care s-au deblocat angajările de șoferi pentru transportul metropolitan din Suceava
Șoldan anunță că Guvernul a aprobat un memorandum prin care s-au deblocat angajările de șoferi pentru transportul metropolitan din Suceava

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stadii avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului

Dorin Goian spune că promisiunile din campanie nu s-au respectat, iar Primăria Suceava nu a ajutat financiar echipa de fotbal Cetatea

Dorin Goian spune că promisiunile din campanie nu s-au respectat, iar Primăria Suceava nu a ajutat financiar echipa de fotbal Cetatea
Dorin Goian spune că promisiunile din campanie nu s-au respectat, iar Primăria Suceava nu a ajutat financiar echipa de fotbal Cetatea