Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, a reclamat la Poliție și la Parchet că paznicul de vânătoare din localitate l-a amenințat în mai multe rânduri cu moartea, mai exact că îl împușcă. Amenințările ar fi fost transmise prin alte persoane, intermediari, iar ancheta demarată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a adus indicii care să susțină că amenințările, chiar dacă indirecte, au existat. În aceste condiții procurorii au decis, pe data de 9 ianuarie, să impună față de suspect măsura controlului judiciar, cu o serie de restricții, inclusiv aceea de a avea asupra sa armă, chiar și în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.
Totul a plecat de la o tăiere ilegală de arbori sesizată de primar
Primarul Virgil Saghin a declarat că problemele au apărut din luna septembrie a anului trecut. Pe 13 septembrie 2014, la urechile primarului a ajuns o informație legată de o tăiere ilegală de arbori, iar acesta a anunțat organele abilitate.
„S-au tăiat ilegal opt arbori, iar paznicul de vânătoare Radu Ghiocel Iurniuc a început să se manifeste amenințător la adresa mea, reproșându-mi că am trimis controlul. De atunci a început să tot repete că va avea grijă de mine, că mă va împușca și îmi va da foc la casă. Din ce știu este posesor de două arme de vânătoare și îl consider un om destul de periculos”, a declarat Virgil Saghin.
Paznicul de vânătoare răspunde de Grupa Paltinu care aparține de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Suceava.
Inculpat pentru amenințare, sub control judiciar
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, Constantin Steiciuc, a precizat că la data de 9 ianuarie s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, prevăzută de articolul 206, aliniatul 1 Cod Penal.
„Fiind paznic de vânătoare în cadrul AJVPS Suceava și având în dotare arme letale de serviciu, a adresat amenințări cu moartea, în mod indirect, în prezența a doi martori, cu privire la persoana vătămată”, a explicat prim-procurorul.
Față de inculpat s-a luat măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile. Acesta are impuse o serie de restricții stricte, în caz că va încălca vreuna acesta riscând să ajungă în arest preventiv.
Paznicul de vânătoare are mai multe dosare penale
De precizat că cele două arme de serviciu au fost ridicate după un control al polițiștilor de la Serviciul Arme din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, în urma căruia s-a constatat că paznicul de vânătoare nu depozita armele legal. Acestea nu erau în rastel, conform prevederilor legale.
Anchetatorii au mai precizat că pe numele paznicului de vânătoare mai există încă două dosare penale, unul pentru „tăiere ilegală de arbori”, faptă din 13 septembrie 2014, cu privire la tăierea celor opt arbori și unul pentru „refuz de recoltare de probe biologice de sânge”, după ce a fost oprit în timpul unui control rutier în trafic.
Anchetă procurori
Paznic de vânătoare lăsat fără armă după ce ar fi amenințat că îl împușcă pe primarul din Vatra Moldoviței





