S-a încheiat, așadar, la masa tratativelor, prima jumătate și ceva a campionatului nostru de nefotbal. La despărțire, deloc tragică, nu-ți vine să spui nici măcar „Dumnezeu să-l odihnească!”, fiindcă odihna este permanentă pe tărâmul veșnic păstorit de Corleone și Nașu’. Dovada este că de câte ori odihniții noștri se întâlnesc cu obosiții lor (care joacă între 60 și 70 de meciuri pe an) de atâtea ori ne surclasează. Rămâne drept singură consolare faptul că anul ăsta mai avem de luat o singură bătaie soră cu moartea: a Stelei, la Napoli.
Revenind la pseudo campionatul nostru, vă reamintesc că acesta a debutat cu imaginea unei bătălii încrâncenate, ideea de bază fiind aceea că lupta dintre provincie și Capitală va fi dramatică, marile favorite, CFR Cluj și Unirea Urziceni urmând să se confrunte cu orgoliile profund rănite ale (ptiu!) „granzilor”, adică Steaua și Dinamo, bașca Rapid și probabil Craiova. Dacă adăugăm și perspectiva din vară, cum că vom avea vreo 6 echipe în competițiile europene (unde, în ”focul luptei”, urma să ne călim pentru aprigele bătălii cu Albania și Belarus la nivelul Naționalei!) era clar că va urna un tur cum n-a mai fost și n-o să mai fie. Acum, la final, concluzia mea e că a fost un tur cum au tot fost și cum sperăm (în van, evident) chiar că n-o să mai fie. Favoritele alea au reușit, e drept, câteva performanțe rarisime: Urziceniul a luat-o în preliminariile ambelor competiții europene, retrogradând din Champions’ în Europa League, de aici afară cu totul, iar perspectiva cea mai plauzibilă în momentul actual este că se va căra și din Divizia A. Iar ca, pardon, coliva să aibă și bomboană, asta a însemnat plecarea în bloc a întregului lot, încât, de fapt, de retrogradat (dacă o fi să fie…) nu va retrograda Unirea Urziceni, ci o adunătură. CFR-ul a făcut-o și mai lată, reușind să bage la Munchen 2 goluri pentru noi și 3 pentru Bayern, de ieșise și gluma aia: cică deși conduce cu 3-2, Bayern alerga înnebunită să înscrie golul de onoare! Despre „granzi”, numai de bine: oare se aștepta cineva, cu excepția fanilor bolnavi, că ălea două sau patru să joace chiar fotbal, în condițiile în care „piesele de bază” sunt ori răsuflați reciclați, ori bagabonți inadaptabili? Și totuși, în marea asta de panarame, parcă-parcă se-arată și o „fantă de lumină”, cum zic experții în arbitraje. Despre ea, data viitoare.
