O nouă afacere

Păuni și fazani de decor, „găini” de curte pentru oameni cu ștaif



Aurel Vieru crește păuni de patru ani
Aurel Vieru crește păuni de patru ani

Păuni și fazani pentru decor în curțile vilelor, pariurile unor crescători de păsări din Suceava, care, îmbinând pasiunea cu potențialul de afacere, și-au dezvoltat mici crescătorii. Nu se poate vorbi încă de o afacere de succes, însă crescătorii cred că interesul pentru păuni și fazani abia începe să se simtă.
Din informațiile obținute de la reprezentanții Direcției Agricole și ai Direcției Sanitar Veterinare, păuni și fazani se găsesc deocamdată doar în câteva zeci de gospodării din județ, în timp ce de crescătorii în adevăratul sens al cuvântului se poate vorbi în două sau trei cazuri.
Unul dintre crescătorii de păsări care a investit mult în fazanii și păunii pentru decor este Aurel Vieru, care deține o fermă de creștere a păsărilor la ieșirea din Suceava spre Salcea.
„Am început acum patru ani de zile, din curiozitate și din plăcere, pentru frumusețea lor. Nu cresc rase standard, ci rase exotice, colorate. În acești ani mi-am creat un nucleu prin împerecherea păsărilor, m-am axat mai puțin pe vânzarea lor, am vândut exemplare doar celor care au insistat”, face introducerea în discuție Aurel Vieru.
Are acum patru familii de păuni, fiecare formată dintr-un mascul și patru femele și peste 20 de fazani, în total aproape 50 de păsări care mai de care mai viu colorate și mai plăcute ochiului. Un număr suficient cât să înceapă și comercializarea mai intensă a acestor păsări, spune Vieru.
Păunii masculi, cu cozi de un metru, vedetele crescătoriei
„Sunt multe persoane care și-au ridicat vile și sunt tentate să aibă prin curte o pasăre deosebită. Există însă și o reticență, păsările fiind destul de scumpe, iar oamenii temându-se că acestea le pot fi oricând furate ori omorâte de câini sau alte animale”, explică Vieru.
De departe, vedete în crescătorie sunt păunii masculi, care impresionează cu superbele lor cozi viu colorate, lungi de un metru. Fiecare mascul este înconjurat de patru femele, de altfel cam acesta fiind raportul optim dintre sexe la păunii crescuți în captivitate.
Cât costă păunii și fazanii
Ajungem și la prețul achiziționării păunilor și fazanilor. Aurel Vieru spune că o pereche de fazani ce au împlinit un an de zile, fiind deja aproape adulți, costă, funcție de penaj, între 500 și 700 de lei, în timp ce o pereche de păuni de un an și jumătate, aflați deja în perioada de creștere a penajului, poate fi achiziționată cu aproximativ o mie de lei. Cât despre păunii de peste trei ani, care au deja un penaj superb, prețul este de 1.400-1.500 de lei la pereche.
„Nu sunt păsări foarte sensibile, trăiesc în libertate, inclusiv printre alte specii de păsări. Hrana trebuie să conțină un nivel de proteine ridicat, prin concentrate, însă acestea sunt suplimente ce se combină cu hrană clasică. Este o pasăre de lux, de bun gust, pentru cei care iubesc frumosul”, mai spune bărbatul care crește de zeci de ani păsări din toate speciile.
Crește păuni de 12 ani
Un alt iubitor de păsări colorate este Cezar Valentin Tomescu, profesor în cadrul Facultății de Silvicultură de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Este un mare iubitor de păuni, crescând aceste păsări de 12 ani, la o mică fermă din Adâncata. Are în jur de 40 de păsări, an de an vânzând o parte din exemplare și înlocuindu-le cu puii pe care îi obține prin reproducție.
„Mi-au plăcut păunii de mic copil, mă bucur că am posibilitatea să cresc niște păsări atât de superbe. În primul rând e vorba de pasiune, însă creșterea acestor păsări este și o afacere”, spune bărbatul în vârstă de 38 de ani.
Păuni în curtea pensiunilor
Ajungem și la partea economică. „La noi, în România, nu se taie păun pentru carne. E o delicatesă extrem de scumpă. O singură dată am avut o comandă pentru carne la o nuntă la Cluj, pe care nici nu am onorat-o. Clienții sunt oameni care au curți mari, vor unul sau doi păuni pentru decor. La fel, am avut mulți clienți de la pensiuni. E o marfă de lux, sunt care vor direct păuni mari, gata crescuți. Alții vor să cumpere ouă, să facă ei reproducție, însă, fără să ai cunoștințe și timp, e greu”, ne spune Tomescu.
Politica de vânzare a acestuia este diferită. El vinde pui de păuni de trei luni de zile, prețurile la bucată, funcție de rasă și penaj, fiind cuprinse între 250 și 500 de lei.
Femelele depun ouă, dar nu le clocesc
Aurel Vieru ne-a explicat că păunii și fazanii se împerechează în captivitate, femelele depun ouă, însă nu prea le clocesc.
„Din ce am observat, ar avea nevoie de un mediu cu vegetație densă, unde femelele să se ascundă și să clocească. E foarte greu de realizat, astfel că ouăle se pun la incubator, unde rezultatele sunt bune”, spune Aurel Vieru. Ne face și o demonstrație în acest sens, aducând pe masa biroului său doi pui de fazan care aveau trei zile.



Păuni de la crescătoria lui Cezar Tomescu
Păuni de la crescătoria lui Cezar Tomescu
Păuni de la crescătoria lui Cezar Tomescu
Păuni de la crescătoria lui Cezar Tomescu
Aurel Vieru, mandru de cei mai mici pui de fazan, scosi din incubator acum trei zile
Aurel Vieru, mandru de cei mai mici pui de fazan, scosi din incubator acum trei zile
Fazani din crescatoria lui Aurel Vieru
Fazani din crescatoria lui Aurel Vieru
Paunii de decor ajung in curtile vilelor sau la pensiuni
Paunii de decor ajung in curtile vilelor sau la pensiuni
Paunii, adevarate pasari de lux
Paunii, adevarate pasari de lux
Superb exemplar de paun, care, impreuna cu o femela, costa aproximativ 1500 de lei
Superb exemplar de paun, care, impreuna cu o femela, costa aproximativ 1500 de lei
Aurel Vieru crește păuni de patru ani
Aurel Vieru crește păuni de patru ani