Paul McCartney, la a treia căsătorie



Paul McCartney a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, Nancy Shevell, care este cu 19 ani mai tânără decât fostul membru al trupei The Beatles, potrivit mai multor informații publicate, luni, în presa britanică, citate de dailymail.co.uk.
După o relație de peste doi ani, cuplul și-a anunțat familiile și prietenii că urmează să se căsătorească la o lună după finalizarea divorțului lui Nancy Shevell de Bruce Blakeman.
Nancy Shevell, o brunetă elegantă, l-a cunoscut pe Paul McCartney în urmă cu peste 20 de ani, în timpul unei vacanțe comune a celor două familii, însă cei doi au început să se întâlnească abia în 2008, după intens mediatizatul și costisitorul divorț al cântărețului britanic de modelul Heather Mills.
Heather Mills a fost cea de-a doua soție a lui Paul McCartney. Prima soție a acestuia, Linda McCartney, a decedat în 1998 din cauza unui cancer.
Apropiații artistului britanic pot răsufla de această dată ușurați, deoarece tatăl lui Nancy Shevell, în vârstă de 48 de ani, are o avere estimată la 400 de milioane de dolari, iar ea nu pare interesată de averea starului. În plus, ea conduce o afacere de succes la New York.
„Nancy provine dintr-o familie avută de pe coasta de est, foarte asemănătoare celei din care provenea Linda și este confortabil pentru toată lumea să știe că ea nu urmărește banii lui Paul”, a declarat o sursă pentru revista People.
Nancy Shevell a devenit vegetariană, precum Linda, femeia despre care Paul McCartney a spus în trecut că era „lumina vieții” sale, și s-a luptat cu cancerul mamar, la fel ca și prima soție a cântărețului.
Familiile celor doi au declarat că sunt de acord cu apropiata căsătorie a acestora.
Designerul Stella McCartney, fiica în vârstă de 38 de ani a lui Paul McCartney, care s-a declarat împotriva căsătoriei tatălui ei cu Heather Mills, a acceptat-o însă pe Nancy Shevell și i-a însoțit pe cei doi într-o vacanță recentă în Caraibe.
Bunul prieten Ringo Starr, fostul toboșar al The Beatles, a declarat că este încântat de faptul că fostul său coleg de trupă și-a găsit o nouă parteneră de viață. Ringo Starr a participat la petrecerea de Crăciun organizată de Nancy Shevell, care a câștigat totodată respectul și aprecierea tuturor copiilor lui Paul McCartney.
Paul McCartney a format alături de John Lennon, George Harrison și Ringo Starr trupa Beatles, unul dintre cele mai faimoase și de succes grupuri din istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.