Competiție la final

Patrulaterul fotbalistic internațional de la Pojorâta, perturbat de ploaie

Partida dintre România și Grecia a fost întreruptă la pauză din cauza ploii abundente.
Partida dintre România și Grecia a fost întreruptă la pauză din cauza ploii abundente.

Ploaia torențială care a căzut duminică în zona de munte a județului Suceava a afectat și patrulaterul fotbalistic internațional care s-a derulat pe stadionul din Pojorâta. Chiar și așa, spectacolul sportiv a fost unul apreciat atât de spectatori, cât și de echipele participante. Dacă în prima zi vremea a ținut cu organizatorii și toate cele patru meciuri s-au terminat conform programului, duminică situația s-a schimbat. Finala mică a ajuns la final, echipa Belgiei reușind să treacă de cea a Italiei. A urmat finala mare, care a opus echipele României și Greciei. Din cauza ploii abundente, terenul de joc a devenit foarte dificil, iar la pauză, la scorul de 0-0, s-a decis întreruperea partidei. Pentru că trebuia desemnat și un câștigător s-a trecut la executarea loviturilor de departajare, câștig de cauză având jucătorii echipei Greciei.
Cele patru echipe au avut în componență fotbaliști amatori, cu vârste între 25-60 de ani, având, în viața de zi cu zi, cele mai diverse ocupații: muncitori, oameni de afaceri, mici întreprinzători, funcționari, profesori, studenți etc. Pe lângă programul sportiv, cei aproape 100 de oaspeți au avut parte de vizite și activități care le-au permis să descopere o mică parte a Bucovinei.
Deocamdată, nu s-a stabilit unde va avea loc următoarea ediție a turneului, dar acest amănunt va fi rezolvat până la finalul anului.
Acțiunea începută vineri și care s-a terminat astăzi a fost posibilă cu ajutorul unor oameni de afaceri din zona Câmpulung Moldovenesc – Fundu Moldovei, printre care Nicolae Troașe și Florin Moroșan, dar și cu sprijinul Primăriei Pojorâta, Primăriei Fundu Moldovei, Ocolului Silvic Pojorâta, Colegiului Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc.
Parteneri oficiali ai acestei manifestări sunt Grupul de firme „Calcarul” și Romsis Import-Export, iar o notă aparte trebuie acordată și mai multor familii din Fundu Moldovei care au strâns legături de prietenie solide cu alte familii din Belgia și care s-au implicat trup și suflet în reușita acțiunii.

Cele patru echipe prezente la turneul de la Pojorâta s-au fotografiat la final
Cele patru echipe prezente la turneul de la Pojorâta s-au fotografiat la final
Partida dintre România și Grecia a fost întreruptă la pauză din cauza ploii abundente.
Partida dintre România și Grecia a fost întreruptă la pauză din cauza ploii abundente.

Recomandări

Primăria Dumbrăveni le-a oferit preșcolarilor din comună o nouă grădiniță modernă, inaugurată în prima zi a noului an școlar

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”