Prafuri periculoase

Patru tineri trimiși în judecată, pentru afaceri cu heroină în municipiul Suceava

Patru tineri au fost trimiși ieri în judecată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Suceava, pentru afaceri ilegale cu heroină.
Inculpații, Bogdan Ostrovan (26 de ani), din municipiul Suceava, și Costel Murariu, de 25 de ani, Răzvan Țucă (23 de ani), și Constantin Cazacu (20 de ani), ultimii trei din orașul botoșănean Săveni, au fost dați pe mâna judecătorilor pentru trafic de droguri de mare risc, introducere în țară de droguri de mare risc, respectiv asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.
Potrivit anchetatorilor, drogurile au fost aduse din Franța de către Răzvan Țucă, care susține că le-a primit de la un cetățean arab, în contul unei datorii.
În total, a mărturisit tânărul botoșănean, a adus în țară 130 de grame de heroină, pe care le-a ascuns în șosete, într-o pereche de cizme.
Pentru că vroia să scape repede de stupefiante, Țucă i-a cooptat în afacere pe ceilalți doi botoșăneni, iar unul dintre posibilii clienți pe care i-au găsit a fost suceveanul Ostrovan.
Acestuia din urmă i-au vândut în primă fază 49 de grame, însă la scurt timp, tânărul din municipiul Suceava a fost săltat de ofițerii Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Suceava.
Bogdan Ostrovan a acceptat să coopereze cu oamenii legii și a aranjat o nouă întâlnire cu dealerii din Botoșani, de data aceasta la o benzinărie de la ieșire din Suceava spre Fălticeni, unde au mai tranzacționat alte aproape 70 de grame de heroină. S-a întâmplat pe 24 mai a.c., însă afacerea a fost falimentată, la câteva minute după ce a fost încheiată, de către ofițerii Antidrog care i-au prins în flagrant pe suspecți.
Tinerii din Botoșani au fost arestați preventiv, însă doar doi dintre ei au fost eliberați după câteva zile. Singurul care se mai află închis într-o celulă a poliției județene este Răzvan Țucă, cel care a adus drogurile din Franța.

Recomandări

Doi frați, trimiși în judecată pentru trafic internațional de droguri. Faptele au fost comise în timp ce își așteptau sentința în alt dosar

Doi frați din Siret au fost trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Doi frați din Siret au fost trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava

Cum se aducea amfetamină ascunsă în chiloți, prin Vama Siret, sub directa coordonare a unui polițist de frontieră

Traficanți de ecstasy, condamnați abia acum, pentru fapte din 2019. Pedepsele sunt mari, până la 11 ani de închisoare