Patru persoane au ajuns la spital joi seară după un accident în zona Nordic, din municipiul Suceava

Accident zona Nordic
Accident zona Nordic

Patru persoane au fost rănite și au ajuns la spital în seara zilei de joi, 25 iulie, după ce au fost implicate într-un accident cu trei mașini în zona Nordic, din municipiul Suceava. Două din victime au rămas încarcerate, iar pentru scoaterea lor dintre fiarele contorsionate a fost nevoie de intervenția echipajelor specializate ale ISU Suceava. Cele patru persoane, care erau conștiente și cooperante, au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. În accident au fost implicate trei autovehicule, iar la fața locului au intervenit pompierii ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul la trei echipaje SAJ. Polițiștii urmau să stabilească exact cum s-a produs acest accident.

Accident zona Nordic
Accident zona Nordic
Accident zona Nordic
Accident zona Nordic
Accident zona Nordic
Accident zona Nordic

Recomandări

O adolescentă în stare de inconștiență, dar și alți doi tineri, transportați la spital după un accident rutier

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său