Patru mituri ale dietei sănătoase



Laptele obișnuit nu conține chiar atât de multe grăsimi pe cât se crede
Laptele obișnuit nu conține chiar atât de multe grăsimi pe cât se crede

Alimentația sănătoasă a devenit o prioritate pentru multe persoane în zilele noastre, însă unele preparate considerate de majoritatea bune pentru organism ascund adevărate bombe, informează becomegorgeous.com.
Sosul de salată sărac în grăsimi
Autorii multor diete sugerează că o alimentație bogată în salate combinate cu sosuri sărace în grăsimi este soluția pentru reducerea caloriilor și a conținutului lipidic. Însă, potrivit nutriționistului Vicki Edgson și antrenorului James Duigan, salatele combinate cu o cantitate mică de grăsimi (sănătoase) pot ajuta organismul să absoarbă mai bine nutrimentele, pentru că cele mai multe dintre legume conțin substanțe care sunt descompuse de grăsimi. În plus, senzația de foame nu este atât de accentuată, ceea ce ajută la eliminarea din alimentație a gustărilor.
Laptele degresat
Acesta nu este cea mai bună opțiune, pentru laptele obișnuit nu conține chiar atât de multe grăsimi pe cât se crede. În plus, conține vitamine solubile în grăsimi, precum A, D, E și K, necesare bunei funcționări a organismului.
Margarina
Multe persoane înlocuiesc untul cu margarina, pentru că ar avea mai puține calorii și grăsimi, însă Vicki Edgson spune că margarina este un produs foarte procesat care conține grăsimi ce nu pot fi descompuse de organism. Din acest motiv, corpul mai degrabă va stoca grăsimi. Untul este un produs natural, care conține multe calorii și grăsimi, dar conține și acizi grași naturi, care previn senzația de foame și reduc riscul de maladii cardiace. De aceea este de preferat o cantitate mică de unt unei cantități mai mari de margarină.
Fructe
Într-o dietă sănătoasă, consumul mare de fructe și legume este recomandat. Însă fructele sunt bogate în zahăr, astfel încât trebuie să se prefere legumele. În plus, sunt de preferat fructele cu coajă subțire, ca fructele de pădure și merele, cărora li se pot adăuga câteva semințe/ nuci. Un nivel echilibrat al zahărului în sânge ajută la eliminarea oboselii.