Clubul Sportiv ACS Invictus Moldovița a scris din nou o pagină frumoasă în cartea performanței, reprezentând cu succes Bucovina la Bucharest Dance Festival, competiție internațională care s-a desfășurat, în perioada 17-19 noiembrie, la București. Clubul Sportiv ACS Invictus s-a prezentat cu șapte echipe, din care patru s-au calificat la campionatul mondial de anul viitor, din Canada, Dance World Cup Canada, prin trei locuri I și un loc II.
Antrenoarea Emanuela Alina Mititel ne-a spus că munca, talentul, dăruirea și perseverența și-au spus cuvântul, sportivii dând dovadă de un potențial fabulos. ”Eu sunt mandră că am reușit să pun în evidență faptul că și în mediul rural, începând de la zero din toate punctele de vedere și fără condiții optime de antrenament sau suficient sprijin, se pot realiza lucruri mărețe și importante pentru speranța unui viitor așa cum ni-l dorim, în care educația, munca și perseverența au un cuvânt cu greutate pentru societatea noastră”, ne-a spus Emanuela Alina Mititel.
Pe podium
La Disciplina Sing & Dance, categoria Children duo/trio/quartet, Moldovița a obținut Locul I prin sportivii Delia Minodora Baroian (singer &dancer), Elena Paula Coroamă (dancer), Evelina Cătălina Caraciuc (dancer).
La Disciplina Acro Dance, categoria Senior duo/trio/quartet, sucevenii au obținut Locul I prin sportivii Bianca Elena Mirăuță Spânu, Bogdan Doliuc.
La Disciplina MTV Comercial, categoria Mini duo/trio/quartet, echipa din Moldovița a obținut locul I, prin sportivii Ștefana Maria Coroamă (dancer), Raluca Teodora Baroian (dancer), Bianca Maria Matiasevici (dancer).
La Disciplina MTV Comercial, categoria Children duo/trio/quartet, s-a obținutun meritoriu loc II prin sportivii Delia Minodora Baroian (dancer) și George Nicolae Loba (dancer).
Aprecieri
Un om valoros al Moldoviței, inginerul Casian Balabasciuc, „om tezaur”, ale cărui povestiri, legende și nuvele ne fascinează pe toți, care ne bucură prin „felul în care mânuiește condeiul și felul în care vorbește despre oamenii frumoși ai acestei comune”, a transmisun mesaj emoționantimediat ducă ce a aflat de performanța copiilor și tinerilor de la Clubul Sportiv Invictus Moldovița: ”Toate aprecierile pentru succesul pe care l-ați obținut și pentru serviciul făcut comunei Moldovița! Pășind pe cea mai înaltă treaptă a podiumului ați pus în lumină talentul, munca și perseverența de care ați dat dovadă, dar și potențialul fabulos al copiilor din mediul rural. Bravo vouă, copii frumoși, bravo coordonatorilor voștri și vă doresc să perseverați în activitățile voastre!”
Performanță
Patru echipe ale Clubului Sportiv Invictus Moldovița s-au calificat la Dance World Cup Canada






