Patru actori, din care doi suceveni, s-au alăturat echipei Teatrului „Matei Vișniec” Suceava

Noii actori angajați la TMMVS
Noii actori angajați la TMMVS

Echipa de actori a teatrului sucevean, care împlinește zece ani de la înființare, s-a mărit cu patru noi actori, dintre care doi sunt suceveni.

Adrian Andone, Iulian Burciu, Ciprian Mistreanu și Maria Teișanu au fost selectați din aproape 80 de înscrieri, interesul pentru cele patru posturi apărute în organigrama Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava dovedindu-se foarte mare.

Dintre aceștia, Maria Teișanu și Iulian Burciu sunt suceveni și au mai colaborat cu teatrul sucevean la proiecte anterioare, dovedindu-se o bună alegere.

”Avem bucuria să împărtășim cu voi vestea că ni s-au alăturat cu forțe proaspete, pasionați de teatru și entuziaști, 4 actori, noii angajați ai Teatrului Municipal <Matei Vișniec> Suceava”, au transmis reprezentanții instituției.

Angajările au fost inițiate după ce noua conducere a teatrului sucevean – managerul Adrian Pădurau – a obținut aprobarea conducerii Primăriei Suceava pentru a mări echipa de actori.

Pentru fiecare dintre posturile disponibile au fost impuse condiții specifice de participare.

Astfel, pentru actori s-au solicitat studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul de studii: Teatru și artele spectacolului (Actorie).

Pentru ”actor gradul IA (S)” s-a căutat un bărbat cu vârsta peste 50 ani și vechime în specialitate de minimum 6 ani și 6 luni.

Pentru ”actor gradul I (S)” s-a căutat o femeie cu vârsta peste 30 ani, cu vechime în specialitate de minimum 3 ani și 6 luni.

Pentru actor gradul II (S) vechimea în specialitate trebuia să fie de minimum 6 luni.

Pentru postul de ”actor gradul debutant (S)” nu s-a solicitat vechime în domeniu.

Recomandări

Cinci candidați pe loc pentru un post temporar de asistent medical la UPU și la Nefrologie, la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Un spectacol complex, polifonic, avangardist: „Cabaretul cuvintelorˮ, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava

22 de candidați pe un loc, la concursul pentru un post de asistent medical la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava