Patronatele propun înghețarea salariului minim la 600 de lei pentru primele șase luni din 2010



Patronatele și-au reconsiderat poziția referitor la majorarea salariului minim de la 1 ianuarie 2010, în sensul că vor înghețarea acestuia la 600 de lei în primele șase luni ale anului viitor.
Secretarul general al Confederației Patronatelor din Industrie, Dan Matei Aghaton, a declarat, luni, că patronatele au cerut în discuția de luni de la Ministerul Muncii cu ministrul interimar Gheorghe Pogea și cu sindicatele ca salariul minim să fie înghețat la 600 de lei până în iulie anul viitor, din cauza crizei economice.
La rândul său, președintele CNSLR-Frăția, Marius Petcu, a spus că ministrul interimar al Muncii, Gheoghe Pogea, încearcă să convingă reprezentanții patronatelor că salariul minim poate crește de la începutul anului viitor la 705 lei.
„Patronatele s-au răzgândit în privința majorării salariului minim și spun că o creștere a acestuia influențează grilele în zona muncitorillor calificați și a celor cu studii superioare, însă ministrul Pogea încearcă să le explice că o creștere de la 600 la 705 lei a salariului minim brut pe economie nu înseamnă o majorare cu 17,5% a tuturor salariillor din grilă”, a spus Petcu.
Discuțiile continuă la Ministerul Muncii, Petcu spunând că speră ca „teoria lui Pogea și strigătele sindicatelor să convingă patronatele că este nevoie de o creștere a salariului minim la 705 lei de la 1 ianuarie 2010.
La ultimele discuții de joi, pe tema valorii salariului minim brut pe economie, sindicatele au susținut că acceptă ca salariul minim pe economie să fie 705 lei în 2010, cerând însă respectarea prevederilor Contractului colectiv de muncă. Pe de altă parte, patronatele spuneau că vor analiza această variantă, dar că cer Guvernului asigurarea unor deductibilități pentru această majorare.
Reprezentanții patronatelor susțineau că o majorare a tuturor salariilor cu același procent ar duce la creșterea inflației și cereau Guvernului ca, în cazul în care se decide majorarea salariului minim, angajatorii să nu plăteasca decât CAS, fără alte taxe pentru suma cuprinsă între salariul minim și 1.000 de lei.