Degradant

Patron din Gura Humorului, arestat după ce a batjocorit un minor de 11 ani

Daniel Dumitru Chirap este acuzat de procurori de comiterea mai multor infracțiuni
Daniel Dumitru Chirap este acuzat de procurori de comiterea mai multor infracțiuni

Un bărbat din Gura Humorului, care este și administrator al unei societăți comerciale din oraș, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de un magistrat de drepturi și libertăți de la Judecătoria Gura Humorului. Daniel Dumitru Chirap este acuzat de procurori de comiterea mai multor infracțiuni, respectiv lovire sau alte violențe, șantaj și lipsire de libertate. Faptele pentru care humoreanul a ajuns în spatele gratiilor s-au petrecut în februarie 2021 și au fost o modalitate de răzbunare față de un minor de 11 ani, de etnie romă, care ar fi comis un furt din societatea comercială pe care Chirap o administrează.
”S-a reținut că la data de 25 februarie 2021, în intervalul orar 15.30-19.30, inculpatul a luat-o cu forța pe persoana vătămată minoră în vârstă de 11 ani în timp ce aceasta din urmă se afla în apropierea sediului societății comerciale pe care o administrează situat în orașul Gura Humorului, a condus-o și introdus-o împotriva voinței sale într-o anexă a societății comerciale, unde a privat-o de libertate o perioadă de aproximativ 4 ore, timp în care a supus victima la tratamente degradante, respectiv a ținut-o în frig dezbrăcată, întinsă pe pardoseală și a udat-o cu apă. De asemenea, în împrejurările descrise mai sus, în intervalul orar 15.30-19.30, a exercitat în mod repetat violențe asupra persoanei vătămate minore, respectiv a lovit-o cu pumnii și picioarele la nivelul feței și corpului, a lovit-o cu o coadă de lopată peste mâini și a lovit-o cu capul de o ușă, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale și totodată a constrâns-o prin amenințări și acte de violență pe persoana vătămată minoră în timp ce se afla împotriva voinței sale în anexa societății comerciale să se dezbrace și să mărturisească săvârșirea unei infracțiuni de furt presupus a fi comis la data de 24 februarie 2021, context în care a înregistrat-o audio-video cu telefonul mobil personal”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.
În același comunicat se mai face precizarea că luarea unor măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Cazul a fost relatat de Monitorul de Suceava anul trecut
Faptele de la vremea respectivă au fost publicate în Monitorul de Suceava, iar imaginile cu minorul lovit au fost postate pe Facebook chiar de mama copilului. Mama minorului de 11 ani a relatat că ”organul de poliție” i-a adus copilul acasă bătut măr, în ziua de 25 februarie 2021. În sprijinul acestor acuzații, femeia a postat fotografii în care se văd urme de violență pe trupul și pe fața minorului de 11 ani.
Mama a spus că minorul i-a povestit că a fost dus sub o ploaie de lovituri în restaurantul omului de afaceri, băgat într-o cameră, dezbrăcat și amenințat că va fi spânzurat. Coșmarul ar fi fost de lungă durată.
Pe 23 februarie 2021, una din cabanele lui Daniel Chirap a fost spartă, fiind sustrase trei sticle de alcool. Ulterior, vizionând imaginile de pe camerele de supraveghere, proprietarul a văzut cine este autorul. Două zile mai târziu, Daniel Chirap l-a văzut din nou pe minorul de 11 ani dând târcoale în zona Ariniș. Conform unor surse, omul de afaceri ar fi fost anunțat că dacă nu îi dă familiei minorului 2.000 de lei cazul va fi făcut public și va fi stârnit un imens scandal. Acesta ar fi refuzat să dea banii, iar imaginile au apărut pe Facebook. La vremea respectivă, telefonul lui Daniel Chirap a fost ridicat pentru a se verifica dacă există fotografii cu minorul.

Copilul agresat de Daniel Dumitru Chirap
Copilul agresat de Daniel Dumitru Chirap
Daniel Dumitru Chirap este acuzat de procurori de comiterea mai multor infracțiuni
Daniel Dumitru Chirap este acuzat de procurori de comiterea mai multor infracțiuni

Recomandări

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană

Bucovina Ultra Rocks: Un concurent a decedat după ce a fost lovit de un copac, din cauza unei furtuni puternice

Bucovina Ultra Rocks: Un concurent a decedat, după ce a fost lovit de un copac, din cauza unei furtuni puternice
Bucovina Ultra Rocks: Un concurent a decedat, după ce a fost lovit de un copac, din cauza unei furtuni puternice

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri (galerie foto)

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri
În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri

Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulație în cel mult trei ani”

Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulația în cel mult trei ani”
Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulația în cel mult trei ani”