ECOLOGIA IUBIRII ȘI... VICEVERSA

Patriotul (autentic fapt divers)



30 noiembrie…
Tocmai îmi luasem din raft gemul de prune. E făcut de firma fiicei unei prietene din pruncie; devenită o mamă tare necăjită mai apoi; fiica – o femeie atentă acum – știind ce-i necazul, ține la produsele bune; așa înțelegând ea să își iubească țara…
La casierie, am dat însă peste el!… Un ins… Se țigănea, susținând că produsul lui costă doar 4 lei. Casiera insista că a văzut greșit, că se va fi uitat la altă etichetă… El, nu și nu!… Bălmăjea furios că e tras pe sfoară… Casiera s-a ridicat… Au mers împreună în magazin, s-au întors și omul a plătit, bombănind…
Abia atunci am văzut obiectul. Unicul, cumpărat cu 6 lei: un mic tricolor. Femeia avusese dreptate.
În aceeași zi, întâmplător în trafic, i-am recunoscut mutra la volanul unui Mercedes 4×4. Drapelul abia cumpărat flutura aninat la portieră…
Zâmbind amar, mi-am amintit de rostirea unui fost coleg din clasele primare care, la o repetiție pentru serbarea de 23 August, pornise avântat: ”Ce-ți doresc eu ție, Dulce Românie?”… S-a oprit încurcat, a tăcut îndelung,… și a oftat ca peștele pe uscat: uitase versurile. Și, găsind soluția primei strofe, a încheiat: ”Dulce Românie, asta ți-o doresc!”



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Supraviețuiri