PATRIA?

Vrei să fii considerat european și luminat? Începe prin a-ți arăta disprețul suveran față de propria nație. Cine spune „românii e proști” se exclude cu superioritate din recensămintele neamului; cum numai deștepții pot detecta și sancționa prostia, devine limpede că coana (cacofonie voită) Marinela din Mandravela, autoarea puturoasei constatări agramate, se auto-așază dincolo de românitate și, evident, deasupra: ea-i isteață, românii e idioți. Și-i la mare modă să-ți înjuri propriul popor; dacă, Doamne păzește, scapi în pagină vreo vorbă bună, ești imediat taxat ca naționalist. Ciudat cum, din întreg evantaiul de sensuri al termenilor naționalism-naționalist a rămas doar zațul depreciativ și descalificant! (Filosofia marxistă considera naționalismul „o armă politică a burgheziei”, opunându-l internaționalismului proletar!) Acum, după cum lesne se poate constata, eticheta se aplică acuzator lui Eminescu, „idolul tribului”, dar și lui Iorga, Noica, Blaga, astfel așezându-i într-un raft vecin cu național-comunismul ceaușist. Ia să spui că există și funcționează bine mersi un naționalism francez, german, american, că extremismele și extremismul n-au cum compromite în totalitate o idee ce a stat la baza constituirii națiunilor lumii – ai toate șansele să ți se aplice formula lui Patapievici, aceea de „ignar patriot”. Cu adevărată furie demolatoare, dar și cu voluptate masochistă, se iau la recitit și re-publicat impresiile călătorilor străini din veacurile trecute, în temeiul cărora aflăm că românii sunt doar bețivi, leneși, lacomi, hoți, cruzi, barbari, sălbatici, trădători, violenți, necredincioși ș.m.a. Am încercat să arăt, în două tablete precedente, cât credit poate fi acordat atât străvechilor autori, cât și editorilor de azi: selecția este tendențioasă, iar comentariile, așijderea. Vechii indieni au traversat, se pare, experiențe similare, câtă vreme spun (în „Cānakye”, 58) că „Muștele caută o rană, albinele, flori, oamenii buni calități, iar cei de pe treapta cea mai de jos, defecte.” Și tot ei: „Calitățile sunt calități pentru cei care le cunosc, dar pentru un om lipsit de calități, acestea sunt defecte.” Pentru consilierul prezidențial Cristian Preda de pildă, vitejia românilor este „marca unor suflete primitive”, excluzând-o astfel dintre calitățile neamului și, implicit, exilând-o la defecte! Iar Alexandra Ionescu acceptă „unkritisch” ideea unui autor anonim din sec. XIX (?), potrivit căreia „românii nu formează împreună o patrie, ci numai o populație ce ocupă un anumit teritoriu geografic.” (Paler zicea altfel: „Un om are o singură patrie, restul fiind țări.”) Pentru ca în același volum supervizat de Daniel Barbu, Mihaela Czobor-Lupp să afirme că viitorul românilor „este deja distrus înainte ca el să fi existat.”!! Sigur că-i un abuz să aplici etichete definitive și generalizatoare unui popor, indiferent dacă-i sunt defavorabile ori măgulitoare. „Automăgulirea, fudulia de baștină, au fost criticate de Pârvan încă din 1919” (am citat dintr-un articol al Magdei Ursache).Oarecum firesc ar fi să trecem cu vederea imprecațiile unui Gaspar Miklos Tamas („Intelectualul român față cu inacțiunea”), ori Oliviei Manning („Trilogia balcanică”), câtă vreme vin din afara nației, iar încăpătoarea toleranță românească nici nu mai știu dacă-i defect ori calitate. Te întristezi, însă, când auzi români batjocorindu-și cu voluptate neamul din care se trag și, la finele jenantei prestații (la TV) să jubileze că-s… din altă etnie. „Eu sunt slav!” s-a lăudat într-o emisune imposibilul Andrei Gheorghe.