Program

Patinoarul rămâne deschis până la încălzirea vremii



Patinoarul va funcționa până la sfârșitul sezonului de iarnă
Patinoarul va funcționa până la sfârșitul sezonului de iarnă

Patinoarul artificial din Suceava își va încheia programul de funcționare odată cu sfârșitul sezonului de iarnă. Potrivit primarului Sucevei, Ion Lungu, patinoarul rămâne deschis până la încălzirea vremii, când temperaturile nu vor mai scădea sub valoarea de 0 grade Celsius.
„În acest caz, costurile pentru întreținerea și menținerea gheții ar fi nejustificat de mari, iar pista patinoarului s-ar putea transforma, așa cum au cerut și sucevenii, în pistă pentru role”, a explicat primarul Lungu.
Acesta a precizat că iarna 2007 – 2008 reprezintă cel mai bun sezon de când patinoarul din Suceava a fost deschis, atât din punct de vedere al numărului de vizitatori, cât și al valorii încasărilor.
Investițiile făcute de municipalitate pentru reabilitarea pistei și înlocuirea instalației frigorifice au atras un număr mult mai mare de vizitatori, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Valoarea încasărilor s-a triplat, față de iarna trecută, ajungând la 35.400 de lei, în luna decembrie, și la 22.500 de lei în perioada 1 ianuarie – 10 februarie 2008.
În schimb, costurile de întreținere și funcționare a patinoarului artificial din Suceava au scăzut substanțial, noua instalație frigorifică fiind mult mai economică decât cea pe bază de freon.
Edilul șef al Sucevei a declarat că, în ceea ce privește patinoarul, investiții se vor mai face și în acest an. În bugetul pentru 2008, a fost prevăzută deja suma de 500.000 de lei pentru construirea unui acoperiș la patinoar, măsură prin care municipalitatea speră să atragă și mai mulți vizitatori în sezonul 2008 – 2009.
Prețul unui bilet, valabil pentru o tură de 90 de minute, este de 7 lei, pentru adulți, și de 4 lei, pentru elevi și studenți. Cei care nu dețin propriile patine le pot închiria de la patinoar, contra unei sume de 5 lei, pentru adulți, și de 3 lei, pentru elevi și studenți, timp de 90 de minute.



Recomandări