Totul a pornit de la visul unui copil, într-un mic orășel austriac. De la o joacă pe o masă din sufragerie, pe care micul impiegat și-a aranjat-o singur, cu pietre, bolovani și iarbă din curtea părinților. Copilul de atunci a crescut, iar odată cu el s-a făcut mare și trenulețul de jucărie. Decorul s-a mutat și el, din sufrageria casei părinților, din Austria, într-o localitate de munte a județului Suceava.
De ce e unică mocănița de la Moldovița
Mocănița de la Moldovița este astăzi una dintre principalele atracții turistice ale județului, iar acest lucru i se datorează exclusiv unui austriac, Georg Hocevar, cel care în 2005 a preluat ceea ce a mai rămas din calea ferată cu ecartament îngust a fostei mocănițe a huțulilor, ajunsă în mare parte la fier vechi, după ce aproape un secol a fost folosită la transportul buștenilor din pădure.
„Anul trecut a fost pentru noi un record, 12.000 de bilete vândute, și pe lângă bilete vândute, foarte multe trenuri speciale pentru iubitori de cale ferată din toată Europa“, făcea un calcul acum câteva luni Georg Hocevar, anunțând că anul acesta numărul turiștilor a fost și mai mare.
Și primarul de la Moldovița, Traian Ilisei, o recunoaște: „De la lună la lună, de la an la an, vin foarte mulți turiști și vorbesc foarte mult despre Moldovița“.
Georg Hocevar a pus din nou mocănița pe șine acum zece ani, cu o locomotivă cu aburi și vagoane recondiționate în atelierul său din Cruscior, județul Hunedoara.
Inițial, se circula pe un traseu de doar 3,5 kilometri, din cei peste 70 pe care odinioară se cărau bușteni cu vechea mocăniță. Astăzi, trenulețul îi plimbă pe turiști pe o distanță de 12 kilometri, tur-retur, de la Moldovița la Argel, la capăt de linie vizitatorii fiind așteptați cu tocăniță de mistreț, mămăliguță, sarmale și un pahar de afinată.
Aventura austriacului în România a început în urmă cu mai bine de 15 ani, când însoțit de un prieten a venit să vadă liniile forestiere și bătrânele locomotive cu aburi, dispărute în Austria din anii ‘70.
În România, însă, a găsit doar terasamentele fostelor mocănițe distruse de indiferența autorităților și vândute pe la fier vechi.
Între anii 2001-2005, Georg Hocevar a reactivat patru vechi trasee feroviare, toate în scop turistic, Brad-Ruscior, Abrud-Câmpeni, Covasna-Comandău și Moldovița-Argel.
Dintre toate cele patru linii, mărturisește austriacul, cea de la Moldovița este unică.
„Dacă vedeți aici cum sunt fânare pe fiecare câmp, garduri întreținute, așa zonă nu veți găsi în altă parte în România. Nu există loc unde nu este cosit, nu este loc unde nu este pus gard, nu este loc unde nu sunt animale… Îmi place felul în care oamenii de aici muncesc în agricultură, cunosc oameni care au tractor și folosesc în continuare în agricultură cai, că-s mândri că au animale așa frumoase, și apreciez această idee, că oamenii ăștia sunt pasionați de viața lor și de istoria și trecutul lor cum sunt eu pasionat de calea ferată“, mărturisește Georg.
„Doarme unde-l pui, mănâncă ce-i dai“
Ioan Popescu este mecanic pe locomotivă la Moldovița de 35 de ani.
Nelu, cum îl strigă apropiații, a prins vremurile când pe linia mocăniței se transportau bușteni din pădure, iar acum îi plimbă pe turiști, fiind cel mai fericit când are cât mai multe vagoane pline după el.
Mecanicul și austriacul au devenit buni prieteni, iar întotdeauna când Georg vine singur la Moldovița trage acasă la nea Nelu.
Românu-i gazdă bună, iar musafirul nepretențios.
„Doarme unde-l pui, mănâncă ce-i dai“, îl descrie nea Nelu pe austriac. Și completează: ”Lui îi place în primul rând Bucovina noastră. Eu am fost și în Austria. E o țară frumoasă în felul ei, Bucovina noastră în felul ei, dar el (n.r. – Georg) zice că tot Bucovina e mai frumoasă“.
“Patron? Ăsta nu-i patron, ăsta-i muncitor”
Pe Georg Hocevar n-ai să-l vezi la costum și la cravată. De cele mai multe ori în blugi, cu hainele prăfuite, lucrând alături de angajații săi. Și are peste 100 de salariați la cele patru mocănițe care circulă în țară și la fabrica din Cruscior.
„Un bun patron nu poți să fii dacă stai în birou și dai numai ordine. Un bun patron ești dacă muncești cot la cot cu oamenii“, e de părere Georg. Iar nea Nelu confirmă: “Patron? Ăsta nu-i patron, ăsta-i muncitor ca și noi oricare”.
Multă lume are impresia că pentru Georg mocănița este o afacere. E doar pasiune, explică Neculai Bălăiță, șeful de gară de la Moldovița: “Nu câștigul îl interesează direct, nu are cum să câștige, cheltuielile sunt mari. El este cel care a pus suflet și el este cel care de multe ori vrea să vadă aceste bijuterii ale lui, locomotivele cu aburi, la treabă”.
Iar Georg recunoaște: „Pentru mine, ceea ce fac acum este viața mea și pasiunea mea, asta îmi place“.
Doar așa s-ar putea explica de ce n-a rupt-o la fugă încă de la început și s-a încumetat, în ciuda multor piedici, să pună pe șine ce am aruncat noi la gunoi.
Austriacul s-a călit deja în România și a aflat de exemplu că, la noi, ca să poți valorifica o linie de cale ferată, necirculată de ani de zile, cum este cea pe care vrea să ducă mocănița până la Mănăstirea Moldovița, trebuie mai întâi să o tai bucată cu bucată, să pui șinele și traversele grămadă și abia apoi poți să le vinzi. „O mare tâmpenie”, o numește Georg. Și așa e.
A aflat pe propria piele că dacă salvezi o locomotivă de la fier vechi și o recondiționezi, poți să fi târât prin procese ani de zile și să te trezești plin de fire de păr albe în cap până să îți dovedești nevinovăția. Și cu toate astea a rămas în continuare în România. Acasă, cum spune Georg.
„Cred că s-o făcut prea mult român“
Pe soția sa, Maria, a cunoscut în 2005, într-un bar unde ea lucra, iar el venise să bea o bere, după muncă.
Iar drumul spre altar, patru ani mai târziu, l-a făcut, cum altfel, tot cu mocănița.
Soții Hocevar au împreună doi copii, iar bunicii din Austria vin deseori în România să-și vadă nepoțeii. Așa i-am întâlnit și noi, împreună, într-o zi frumoasă de septembrie, în prima călătorie cu un vagon special dintr-un proiect al lui Georg, care vrea ca toată garnitura mocăniței de la Moldovița să fie formată în viitorul apropiat din vagoane având ca tematică diferite obiective turistice din Bucovina.
„Cred că s-o făcut prea mult român“, zâmbește Maria.
