Viceprimarul câmpulungean Mihăiță Negură continuă să îi contrarieze pe amatorii de bârfe mondene, pentru că nu i se cunoaște vreo slăbiciune omenească. Și totuși, căutătorii de senzații au rămas cu convingerea că trebuie să aibă și el vreo dambla ascunsă, din cele care oferă omului un refugiu din stres și îl repun în mișcare. Și are…
Nu și-a mai putut satisface pasiunea de vreo patru ani, pentru că nu mai are timp. Și recunoaște că situația îl face uneori să sufere în tăcere, pentru că patima asta, pentru cei pe care i-a „prins”, e mistuitoare.
Mihăiță Negură e fascinat de pictură și nu ca simplu colecționar de frumos, ci ca pictor amator cu o activitate necunoscută, dar uimitor de vastă. Inginerul ordonat, preocupat până la detaliu de organizări gospodărești și de alte meștereli obișnuite bărbătești este și autorul sensibil a sute de picturi în ulei, unele chiar de dimensiuni mari. Nu a avut niciodată o expoziție personală și nu se consideră un artist, dar lucrările lui au ajuns deja, prin prietenii cărora le-a dăruit, pe două continente.
Pasiunea pentru pictură, din copilărie
Mihăiță Negură își amintește zâmbind de vremea când era doar un puștan căruia nici nu îi trecea prin minte să facă politică sau să ajungă pe scaun de șef câmpulungean. Pe atunci a apărut, de nicăieri, atracția pentru pictură.
„Nu știu să fi moștenit așa ceva de la ai mei. Nimeni din familie nu a avut vreodată talent pentru pictură. Nici eu nu credeam că pot picta până prin adolescență. Nici nu am avut norocul să stau prin preajma vreunui pictor de la care să învăț secretele. Când am făcut primul șevalet nu aveam nici cele mai mici noțiuni tehnice, nu știam nici să pregătesc o pânză și știam doar că există la librărie tuburi cu vopsele de ulei. Am început în clasa a VIII-a, după ce am cumpărat un album de artă. Picturile lui Grigorescu au fost prima mea dragoste și le iubesc și azi”, mărturisește Negură.
Preferă clasicii
Primele lucrări au fost reproduceri după Grigorescu. „Carul cu boi” a apărut scârțâind pe prima pânză. A învățat să pregătească pânzele după metoda clasică, cu clei, a studiat după cât a putut și operele altor pictori celebri și a înțeles că preferința lui va rămâne mereu orientată spre clasici. Admiră operele unor pictori ruși, între care crângurile din picturile de dimensiuni impresionante ale lui Ivan Șișkin sau tablourile altora, care inspiră forță și tristețe din imagini cu valuri zbuciumate și naufragii.
Dar nu a renunțat nici acum la luminișurile calde și farmecul patriarhal al lumii rurale românești din opera lui Nicolae Grigorescu. Nici lui nu-i place să stilizeze și să inoveze imagini nenaturale. Preferă frumusețea perfectă a naturii și a lucrurilor din jur așa cum este ea, naturală, neîncorsetată de fițe artistice trecătoare.
Și-a dorit o carieră în artele plastice
O vreme s-a dedicat picturii religioase. „Am pictat icoane la biserica din Frumosu. A fost vorba despre restaurare, dar și despre pictură. Ulterior mă căutau oameni care voiau să doneze bisericii obiecte pictate. Tot într-un lăcaș de cult se află și cea mai mare lucrare a mea, ca dimensiuni. Este o reproducere a unei scene biblice după o imagine oferită de client, tabloul fiind de 3,75 pe 2,25 metri”, explică pictorul amator.
Mihăiță Negură povestește chiar că a dorit să își facă o carieră în arte plastice, dar s-a opus familia, care se temea că vopseaua și uleiurile îl vor otrăvi până la urmă pe junele care nu se mai sătura de ele. Așa că s-a făcut inginer, dar după ce a terminat facultatea a luat-o de la capăt cu pictura.
Dar lipsa timpului i-a jucat o festă în 2005. „De atunci nu mai am vreme. Și eu nu-s omul să las baltă ceea ce am de făcut sau să mă gândesc numai la pictură. Îmi văd de treaba din politică și administrație și la pasiunea vieții mele voi reveni când timpul îmi va permite”.
„Poate la pensie”, glumesc cei ce îl cunosc pe viceprimarul care este acum un om tânăr. Viceprimarul-artist zâmbește modest. Poate au dreptate.
