Un individ s-a ales cu dosar penal, după ce, beat fiind, a intrat într-o Dacie uitată descuiată, parcată pe raza municipiului Suceava, a smuls firele de la contact și le-a cuplat pe direct pentru a asculta muzică. După ce a ascultat mai multe piese la radiocasetofonul Daciei cu pricina, respectivul a părăsit mașina, plecând spre casă. Proprietara autoturismului (Cornelia K.) a văzut abia spre dimineață portiera deschisă și firele de la contact smulse, anunțând imediat Poliția. Totul se petrecea în urmă cu aproximativ două săptămâni, polițiștii încercând în tot acest timp să afle ce s-a întâmplat cu exactitate în acest caz și cine a fost autorul distrugerii și tentativei de furt. În urmă cu două zile, însă, acesta a fost identificat, fiind vorba de un tânăr din municipiul Suceava, Adrian I. Acesta le-a povestit polițiștilor că, de fapt, în noaptea cu pricina, fiind în stare de ebrietate, a vrut doar să asculte puțină muzică la radiocasetofonul Daciei. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, „cercetările sunt continuate cu autorul în stare de libertate sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă de furt și distrugere”.





