Amânare

Pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc nu se va deschide în această iarnă



Pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc nu va fi funcțională nici anul acesta, deși lucrările la primul tronson sunt finalizate în proporție de 80%.
Primarul municipiului de la poalele Rarăului, Mihăiță Negură, a anunțat public că pârtia de schi nu va fi deschisă. „Cea mai mare parte a lucrărilor este finalizată, dar diferența de 20% ne împiedică să facem utilizabilă pârtia de schi. Toate problemele au apărut din cauza uneia dintre firmele care execută lucrări la acest obiectiv, SC Instcomp SRL Suceava. Nu știu dacă la mijloc e lipsă de bunăvoință sau de interes, cert este că din cauza acestui constructor nu putem da în folosință pârtia de schi”, a declarat Mihăiță Negură.
Potrivit primarului din Câmpulung Moldovenesc, lucrările care au revenit celeilalte firme implicate în această investiție, Acomin Deva, au fost finalizate în termen. Este vorba de telegondola care va asigura transportul turiștilor și practicanților de sporturi de iarnă, dar pentru că pârtia nu va fi funcțională, autoritățile locale au decis să o pună în conservare până anul viitor.
În ceea ce privește lucrările care nu au fost finalizate, este vorba de zidurile de sprijin, asfaltarea parcărilor auto, montarea tunurilor de zăpadă și clădirea administrativă care va deservi activitatea pârtiei de schi. De asemenea, nici bazinul de apă cu o capacitate de 9.000 de mc nu a fost încă finalizat, iar toate aceste neajunsuri împiedică autoritățile câmpulungene să deschidă una din cele mai așteptate investiții din zonă.
Inaugurarea pârtiei, amânată pentru 2013
Lucrările la primul tronson al pârtiei de schi din Câmpulung Moldovenesc trebuiau finalizate pe 24 iunie 2012. În condițiile în care unul dintre constructori s-a dovedit neserios, noul termen pentru inaugurare este vara anului 2013. „Noi am avut bani și am făcut tot ce este omenește posibil pentru a avea funcțională pârtia de schi. Din păcate, acest lucru nu a fost posibil”, a arătat primarul Negură.
Pentru că nu și-a îndeplinit în termenul stabilit obligațiile contractuale, firma Instcomp va avea de plătit penalizări, acestea ridicându-se în momentul de față la circa 100.000 de lei.
Valoarea primului tronson al pârtiei din Câmpulung Moldovenesc, care are o lungime de 2,7 km, se ridică la 78 de milioane de lei, în timp ce suma totală pentru această investiție este de 107 milioane de lei, la o lungime schiabilă de 4,5 km.
Dacă primul tronson are șanse mari să fie finalizat anul viitor, al doilea tronson rămâne un vis nerealizabil, și asta pentru că terenul pe care ar trebui construită partea superioară a pârtiei de schi se află în aria protejată „Natura 2000”.