Chestorul Senatului, Ioan Chelaru, a declarat marți că pe 21 decembrie va avea loc o ședință a celor două Camere ale Parlamentului în cadrul căreia Traian Băsescu va depune jurământul pentru noul mandat de președinte.
„Biroul Permanent a aprobat programul pe această săptămână, în sensul că după-amiază vor fi ședințe de comisii , iar mâine o ședință de plen a Senatului, de la orele 9.00 la orele 13.00, urmând a se decide pentru săptămâna viitoare, în raport de ședința Birourilor permanente reunite, programul, în primul rând pentru ziua de 21 decembrie, luni, când va fi nevoie de o ședință a Birourilor Permenente reunite și a plenului reunit pentru depunerea jurământului de către președintele României, pentru a se lua act de rezultatul referendumului și, de asemenea, se solicită și o ședință comună dedicată Revoluției Române”, a arătat Ioan Chelaru.
El a adăugat că tot pe 21 decembrie urmează să aibe loc o ședință de plen a Senatului, ultima din acest an, în care să se dezbată toate proiectele aflate pe ordinea de zi, pentru a nu exista niciun pericol de a se intra în aprobare tacită.