În parlamentul românesc, semnează condica un senator, care sare în evidență doar prin faptul că e proprietarul unui mare combinat porcesc. De-ale sale producte – responsabile de multe dintre infarcturile țării – ne împiedicăm în orice galantar de resort, din micile și din marile noastre magazine. De altfel, ca o adaptare la afacerea care i-a adus o perfectă bunăstare, dom’ senator însuși a căpătat, într-un timp relativ scurt, un facies vădit porcin. Dar acest aspect ne interesează mai puțin. Noi l-am adus în discuție, doar pentru că el, mai mult ca oricare altul, a fost predestinat politicii românești. Căci, expert fiind în fătarea, îngrășarea și descompunerea pe unități comestibile a porcinelor, acest reprezentant al maselor a trecut fără șocuri la pârlirea și dezosarea pe care politica ți le pretinde.
El a schimbat, pocnind din deștele ca niște crenvurști, șuncile pregătite pentru digestia poporului cu șuncile lui Cozmâncă și Păunescu. A sărit, fără etapizare, de la șoriciul onest al vierilor din creșele combinatului său la șoriciul vierilor care reprezintă tineretul de prin partide. Fără vreo opinteală, a substituit ceafa și gușa subordonaților săi guițători cu ceafa și gușa unor Cioroianu și Năstase. Poate doar în privința ficatului a depus un anume efort de adaptare, întrucât locul ficatului nevinovat, de purceluș rozaliu, a fost ocupat de ficatul cirotic al unor Văcăroiu și Băsescu.
Dar politica, după cum se știe, îți pretinde și sacrificii care nu-s de colea. Astfel că, precum unii porci fericiți, aflați pe culmile virilității, senatorul proprietar și-a văzut și el într-o zi fuduliile pe o tavă de chelner, care se pregătea, într-un restaurant de lux, să le servească ireproșabil unui colectiv de meseni din politica de vârf românească. Senatorul porcin a dus panicat mâna sub centură, gândindu-se la o hemoragie fatală; dar nu numai că-n locul neted n-a simțit nicio durere, ba mai curând o anumită ușurare s-a făcut simțită. Cu totul adevărat, nu mai deținea simbolurile clasice ale bărbăției, dar și-așa ele nu-i mai foloseau la mare lucru.
Prin urmare, i-a privit cu vie simpatie pe mesenii care-și puneau babețica la gât, pregătindu-și cuțitul și furculița pentru a se înfrupta. Și, judecând după plescăiturile ce i-au parvenit vesel la ureche, se pare că politicienii de vârf apreciau cum se cuvine fuduliile omului nostru, pregătite conform bucătăriei tradiționale, cu mămăliguță, mujdei și vinișor adecvat.
Parlamentarul însuși, proaspăt desproprietărit fizic, fiind cam pofticios din fire, a gustat din propriile fudulii, pe care le-a găsit delicioase, așa pregătite în suc propriu, un pic poate prea pătrunse. La sfârșit, după cum e obiceiul pe la mesele mari din eșicherul politic mondial, înalții gurmanzi au emis câte un sunet prosper pe gură, redând libertatea aerului stocat în stomac.
Dar, binecrescuți, au rostit imediat un „pardon” colectiv, astfel încât incidentul n-a fost consemnat în cartea de onoare a restaurantului.
