Sprijin

Parlamentarii suceveni ai PLD îi întind o mână consilierului Cadariu



Parlamentarii suceveni ai PLD îi întind o mână consilierului Cadariu
Parlamentarii suceveni ai PLD îi întind o mână consilierului Cadariu

Scrisorile trimise de consilierul județean Dan Cadariu (foto) celor 16 parlamentari suceveni prin care cere sprijin în vederea promovării a două proiecte de hotărâre de guvern care vizează alocarea de fonduri pentru modernizarea unor drumuri județene au început să-și facă efectul. Cei care au percutat primii au fost parlamentarii PLD de Suceava, deputații Romică Andreica și Dumitru Pardău, respectiv senatorul Gheorghe Flutur. „Noi, cei trei parlamentari PLD, ne-am sfătuit și am hotărât că vom face atât înregistrarea, cît și demersurile pentru avizările necesare la hotărârile de guvern. Sunt necesare avizări la Ministrul Economiei, Ministerul Internelor, Ministerul Transporturilor și așteptăm ca unul din parlamentarii PNL sau PSD să obțină viza de la Ministerul de Finanțe, pentru că este o viză foarte greu de obținut, și un lobby mai puternic îl pot face cei care sunt la putere. Am considerat că sunt două proiecte de hotărâre de guvern foarte bune pentru dezvoltarea turismului, în special turismul ecumenic, un domeniu foarte important pentru Bucovina”, a declarat deputatul Romică Andreica. Cele două proiecte de hotărâre de guvern vizează alocarea a 11,5 milioane de lei pentru modernizarea drumului județean Mănăstirea Humorului- Poiana Micului și a 26,5 milioane de lei pentru reabilitarea drumului județean Câmpulung Moldovenesc-Stulpicani. La inițierea acestor hotărâri de guvern s-a avut în vedere realizarea unui circuit turistic care să lege localitățile Mănăstirea Humorului, Sucevița, Moldovița, Câmpulung Moldovenesc, Stulpicani și Gura Humorului, astfel încât să fie puse mai bine în valoare câteva obiective turistice importante din județ. „Este vorba de proiectul turistic „Inima Bucovinei”, care are drept obiectiv realizarea unui circuit turistic care să lege localitățile Mănăstirea Humorului, Sucevița, Moldovița, Câmpulung Moldovenesc, Stulpicani și Gura Humorului, astfel încât să fie puse mai bine în valoare câteva obiective turistice importante din județ, cum ar fi mănăstirile Voroneț, Humor, Moldovița și Sucevița, masivul Rarău și rezervația naturală Codrii Seculari Stulpicani. În acest mod ar putea fi atrase investiții în turismul din zonă, inclusiv de la sucevenii care lucrează în străinătate, creându-se astfel noi locuri de muncă pentru locuitorii județului, în special pentru cei disponibilizați din sectorul minier și cel al exploatărilor forestiere”, a spus Cadariu. Trebuie menționat faptul că proiectele de hotărâre de guvern privind modernizarea celor două drumuri județene i-au fost înmânate consilierului județean Dan Cadariu de către președintele Consiliului Județean, Gavril Mîrza, pentru ca în calitatea sa de expert guvernamental să se preocupe de atragerea sumelor respective.



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, îi întinde o mână de ajutor consilierului local Traian Andronachi după ce Guvernul nu l-a numit prefect

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, îi întinde o mână de ajutor consilierului local Traian Andronachi după ce Guvernul nu l-a numit prefect

Președintele CJ Suceava anunță că în județ sunt în total proiecte de patru miliarde de euro, subliniind că „și omul politic Gheorghe Flutur a avut un rol în alocarea fondurilor”

Președintele CJ Suceava anunță că în județ sunt în total proiecte de patru miliarde de euro, subliniind că „și omul politic Gheorghe Flutur a avut un rol în alocarea fondurilor”

Parlamentarii PNL de Suceava Daniel Cadariu și Bogdan Gheorghiu, prezenți la semnarea contractului pentru lotul Leghin – Târgu Neamț din autostrada A8

Daniel Cadariu și Bogdan Gheorghiu au fost prezenți la semnarea contractului pentru tronsonul 3 din autostrada A8
Daniel Cadariu și Bogdan Gheorghiu au fost prezenți la semnarea contractului pentru tronsonul 3 din autostrada A8