Parlamentarii PSD au votat rămânerea la guvernare, singura abținere i-a aparținut lui Mitrea

Parlamentarii PSD au decis, marți, cu doar o abținere, aparținând lui Miron Mitrea, ca formațiunea să rămână în continuare la guvernare, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse social-democrate.Decizia a fost luată la ședința grupurilor reunite ale Partidului Social Democrat, la care a fost prezent și premierul Victor Ponta.

Recomandări

Liberalul Daniel Cadariu consideră că „PSD a abandonat programul de guvernare inițial”, iar singurul obiectiv pe care îl are acum este „furtul” de primari

Consilierii locali au revocat, miercuri, hotărârea prin care cereau 20 de hectare de teren pentru Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Consilierii locali au revocat hotărârea prin care cereau 20 de ha de teren pentru Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților