Părintrele Protopop de Rădăuți s-a stins marți dimineață, în urma unei afecțiuni necruțătoare

Parintele Petru Lupastean Barfa
Parintele Petru Lupastean Barfa

Petru Lupăștean Barfă, părintele protopop de Rădăuți, s-a stins din viață în cursul nopții de luni spre marți, în urma unei afecțiuni care i-a marcat ultimele luni de viață. Părintele urma să împlinească 61 de ani în cursul lunii noiembrie, însă o maladie a sângelui i-a curmat viața în doar câteva luni de la resimțirea primelor simptome de boală. El a condus Protopopiatul Rădăuți începând din anul 2009, după ce ani grei a trudit la ridicarea Bisericii cu hramul ”Nașterea Maicii Domnului” din orașul Milișăuți, unde fusese preot paroh.
Conducerea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților urmează a lua o hotărâre în privința datei înmormântării părintelui protopop. Pentru perioada care urmează, în locul părintelui protopop Petru Lupăștean Barfă a fost numit interimar părintele Gheorghe Calancea de la Bilca, cel care a mai ocupat scaunul protopopiatului Rădăuți în perioada 2004-2006.

Recomandări

„Soborul Maicii Domnului” la Mănăstirea Sihăstria Putnei – Liturghie arhierească în a doua zi de Crăciun

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Recepție la terminarea lucrărilor de restaurare și conservare a patrimoniului cultural al bisericii din lemn din Mănăstioara

Punerea pietrei de temelie a Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a Fundației Umanitare Căminul de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” – Suceava