Părinții absolvenților de clasa a opta care au susținut ieri prima probă din cadrul evaluării naționale au avut mai multe emoții decât candidații. În timp ce părinții au așteptat sub porțile școlilor ca elevii să termine examenul, absolvenții de clasa a opta au ieșit foarte relaxați și siguri pe ei, fericiți că au avut parte de subiecte extrem de ușoare. Unii dintre ei și-au dat și note, bineînțeles de la nouă în sus.
„Am avut emoții imense. De la patru dimineața sunt trează”, a declarat încă plină de emoții Luminița Jureschi, mama unui absolvent de clasa a opta de la Școala cu clasele I-VIII Nr. 3 din Suceava.
„Mi s-a părut că știu totul”, a spus unul dintre candidați
Zeci de părinți ai căror copii au dat examenul la această școală au stat „cu sufletul la gură” și i-au așteptat pe copiii lor să iasă din examen. „Am avut mari emoții, dar bine că am terminat cu un examen. Am și bacalaureatul cu un alt copil, deci acum mergem la bac. Emoțiile sunt inerente, oricum”, a spus Cătălina Lucasevici, un alt părinte.
Nu numai părinții, ci și bunicii au trăit emoțiile examenului prin care trec nepoții lor. Silvia Pesclevei a venit la Școala Nr. 3 să-și aștepte nepoata să iasă din examen. „Am o nepoată, e în clasa a opta, dă acuma examen și am mari emoții”, a spus Silvia Pesclevei.
Elevii, în schimb, au scăpat repede de emoții, mai exact după ce au văzut subiectele.
Bogdan Bălan a ieșit primul din centrul de testare de la Școala Nr. 3. „Testarea a fost foarte ușoară. Prima dată am avut emoții, dar după ce am văzut subiectul a fost ușor. Mi s-a părut că știu totul”, a spus Bogdan Bălan.
Vlad Bădeliță a dat examen tot la Școala Nr. 3 și este sigur că va lua nota 10.
„Mă aștept să iau 10. La română aveam emoții, că era mai greu, de tocit. Sper să iau 10 la amândouă (n.r probe)”, a spus Vlad. Examenul a fost ușor și pentru Emanuel Bălan, care a spus că a avut puține emoții, la început, însă a trecut peste ele rapid.
Examenul s-a dat în 161 de școli din județ
Proba de limba și literatura română a debutat ieri dimineață la orele 9:00 și, potrivit metodologiei de examen, testarea candidaților a durat 120 de minute, timp în care elevii au avut de rezolvat două subiecte, fiecare cu câte mai multe subpuncte, atât la literatură, cât și la limba română. La primul subiect, candidaților li s-a dat un text la prima vedere pe care să îl analizeze și li s-a cerut să răspundă la cinci întrebări de sintaxă. De asemenea, tot la primul subiect elevilor li s-a cerut să demonstreze că textul dat aparține speciei literare basmul.
La al doilea subiect, elevilor li s-a dat un nou text la prima vedere pe care să-l analizeze și li s-a cerut să redacteze o compunere în care să descrie un tablou din natură, real sau imaginar.
9.029 de elevi din județul Suceava s-au înscris la evaluarea națională, iar la examenul de ieri au fost prezenți 8.911 candidați. Testarea s-a dat în 161 de centre de examen. La nivelul județului Suceava s-au realizat 29 de centre de comunicare și 11 centre zonale de evaluare.
Trei candidați au dat examenul în condiții speciale
La examenul de ieri nu s-a înregistrat nici o tentativă de fraudă și nici un candidat nu a fost eliminat din sală. 118 elevi au absentat de la prima probă.
La nivelul județului s-au înregistrat trei cazuri speciale, elevii susținând examenul prin dictare. Este vorba despre un elev din municipiul Suceava cu deficiențe locomotorii, un elev din Vatra Dornei care, din cauza unui handicap sever, a solicitat prelungirea timpului de rezolvare a subiectelor cu o oră, acesta susținând proba tot prin dictare, și un elev din Cacica, acesta dând teza prin dictare întrucât are mâna fracturată.
Absolvenții de clasa a opta mai au un examen, la matematică, mâine, 22 iunie 2011.
Examen schimbat de cinci ori în ultimii ani
Evaluarea absolvenților de gimnaziu a fost schimbată de cinci ori în ultimii ani. Dacă, în 1999–2003, elevii avut capacitatea, care se dădea la română, matematică și, la alegere, istorie sau geografie, în 2004 examenul s-a numit testare națională, în 2007 au fost introduse teze cu subiect unic la română și matematică, organizate semestrial, la clasele a VII-a și a VIII-a. În 2011, evaluarea națională constă în examene la română și matematică.