Proteste

Părinții elevilor de la Școala Nr. 3 Plai din Vicovu de Sus, nemulțumiți de schimbarea directorului școlii

Zeci de părinți ai elevilor de la Școala Nr. 3 Plai din Vicovu de Sus, cărora li s-au adăugat și cadre didactice ale unității de învățământ, sunt nemulțumiți de faptul că Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava a schimbat conducerea instituției de învățământ.
Fostul director al școlii Iulian Arcadie Schipor a fost înlocuit din funcție în urmă cu câteva zile, conducerea unității de învățământ fiind preluată de profesoara Ana Chira. Părinți, elevi, dar și profesori ai școlii s-au arătat nemulțumiți de înlocuirea din funcție a directorului Iulian Arcadie Schipor și încă de săptămâna trecută au mers la Inspectoratul Școlar Suceava pentru a înregistra o sesizare scrisă cu privire la această situație. „Părinții sunt nemulțumiți. A refăcut (n.r. – fostul director Iulian Arcadie Schipor) școala, a renovat-o pe timp de criză. Este un director foarte bun și nu vrem să fie schimbat”, a declarat Elena Cozma, unul dintre părinții nemulțumiți. Aceasta a mai spus că săptămâna trecută, împreună cu alți părinți și cu câțiva profesori, a mers la Inspectoratul Școlar pentru a discuta despre această problemă. „Am fost acolo joia trecută, am lăsat o hârtie scrisă, însă până acum nu s-a rezolvat nimic”, a mai spus părintele. Pe lângă nemulțumirea pe care o au legată de faptul că directorul Schipor a fost înlocuit, părinții sunt supărați și din cauză că Inspectoratul Școlar a instalat la conducerea Școlii 3 Plai un cadru didactic care nici măcar nu predă în această unitate de învățământ.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Suceava susțin însă că schimbarea survenită la Școala 3 Plai din Vicovu de Sus este absolut legală și firească, întrucât directorului Schipor i-a expirat mandatul de patru ani pe care-l avusese. „La Vicovu de Sus a fost o încetare de mandat și în locul fostului director a fost numit cu delegație un alt cadru didactic”, a declarat purtătorul de cuvânt al IȘJ Suceava, Laura Hacman.

Recomandări

„Școala de azi, comuniune și comunitate în Hristos”, conferință susținută de pr. Constantin Necula la Centrul Cultural „Mitropolit Iacob Putneanul”

Număr impresionant de participanți la Festivalul-concurs „Bucovina – tradiție, cultură, spiritualitate”, la Vicovu de Sus