Părinții elevelor de la o școală din Ploiești care s-au bătut au fost amendați de către polițiști



Părinții celor două eleve de la școala Nicolae Simache din Ploiești, care s-au bătut în școală și în curtea unității de învățământ, au fost amendați de către polițiști, IPJ Prahova exprimându-și nemulțumirea că directorul școlii nu a anunțat poliția în legătură cu acest incident.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova, Radu Dan, polițiștii s-au autosesizat după ce presa a dat publicității imagini în care două eleve din clasa a șaptea de la școala Nicolae Simache din Ploiești apar bătându-se și înjurându-se, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Conform sursei citate, părinții celor două fete au fost amendați în baza Legii 61/1991 pe motiv că nu au luat măsurile necesare pentru a-i împiedica pe copii de la fapte de vagabondaj, cuantumul amenzii fiind de o sută de lei pentru părinții fiecăreia dintre eleve.
Potrivit reprezentanților școlii în care învață cele două tinere, una dintre fete este copil adoptat.
Radu Dan a declarat că părinții băiatului care a filmat scenele și care le-a postat pe Internet nu au fost sancționați.
Într-un comunicat dat publicității joi, IPJ Prahova își exprimă nemulțumirea față de faptul că polițiștii nu au fost sesizați de către conducerea școlii cu privire la acest incident.
Două eleve ale școlii Nicolae Simache din Ploiești s-au luat la bătaie, luni, într-o pauză, din cauza unui penar, cele două tinere bătându-se și înjurându-se. Scenele au fost filmate de un coleg de clasă care le-a postat apoi pe un site, conducerea școlii „Nicolae Simache” din Ploiești declanșând, miercuri, o anchetă în acest caz.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Prahova, Aurel Graur, la Școala „Nicolae Simache” din Ploiești s-a constituit o comisie de anchetă după ce două eleve din clasa a VII-a s-au bătut în incinta și în curtea unității, incidentul fiind filmat de către un coleg al acestora, care le-a postat pe Internet.
Directoarea Școlii „Nicolae Simache”, Georgeta Pană, a declarat, miercuri, că cei trei elevi vor avea nota scăzută la purtare, precizând că niciunul nu poate fi exmatriculat întrucât o astfel de sancțiune nu se aplică în învățământul gimnazial.
Diriginta clasei în care învață cele două eleve implicate în scandal, Angela Neacșu, a afirmat că incidentul dintre fete este „un conflict minor și ancestral, când un copil ia penarul altui copil”.