Tina Knowles, mama cântăreței Beyonce, a depus actele oficiale prin care a cerut divorțul de Mathew Knowles, tatăl și managerul artistei americane, punând astfel capăt unui mariaj care a durat 29 de ani, informează bbc.co.uk.
„Decizia de a pune capăt căsniciei noastre a fost luată de comun acord. Vom rămâne prieteni, părinți și parteneri de afaceri”, a declarat cuplul Knowles într-un comunicat. „Dacă cineva se așteaptă la un scandal urât între noi, va fi foarte dezamăgit”, adaugă ei.
Tina și Mathew Knowles s-au căsătorit în anul 1980.
Cererea de divorț a fost depusă la o lună după ce Mathew Knowles a fost implicat într-un proces de stabilire a paternității. Alexandra Wright a susținut, în timpul acestui proces, că Mathew Knowles este tatăl viitorului ei copil.
În același comunicat, soții Knowles au cerut presei să le „respecte intimitatea” în timp ce se ocupă de această chestiune.
Cuplul are două fiice – Beyonce, în vârstă de 27 de ani, și Solange, în vârstă de 23 de ani.
Tina Knowles a lansat împreună cu Beyonce, în 2006, House of Dereon, o linie de articole vestimentare.
Ea a inițiat procedura de divorț pe 11 noiembrie, potrivit unor documente oficiale depuse la tribunalul din Harris County (Texas).
Beyonce, în vârstă de 27 de ani, care este căsătorită cu starul rap Jay-Z, se află într-un punct culminant al carierei sale. În ultimii patru ani, cântăreața, câștigătoare a șapte premii Grammy, a fost implicată și în producții cinematografice. În decembrie 2006 a fost lansat filmul „Dreamgirls”, în care ea a jucat alături de actorii Eddie Murphy și Jamie Foxx și pentru care a obținut o nominalizare la premiile Globul de Aur. În primăvara lui 2009 a fost lansat pe marile ecrane un nou film în care joacă Beyonce – „Obsessed”.