„Părintele Selafiil – Dragostea care nu cade niciodată” – Ierom. Savatie Baștovoi

Părintele Selafiil s-a născut la 1 septembrie 1908 în satul Răcolești Criuleni (Basarabia), primind la botez numele de Ciprian. Mama părintelui era o femeie obișnuită care se mai ducea din când în când la biserică… Copilărie de copil năzbâtios… apoi adolescență încercată de sărăcie și încet, încet, drumul spre mănăstire…Apoi prigoana stalinistă.
… Părintele a petrecut în lagăr, în Siberia cinci ani însă nu a povestit niciodată nimic grozav despre cele îndurate acolo, așa încât puțini știau că a fost în lagăr. Toate povestirile bătrânului despre acea perioadă sunt pline de haz, ca să alunge de la sine orice impresie de martir… Dar noi să ne aducem aminte de ce au povestit alții despre lagărele comuniste și despre Siberia. Și nu erau niște biciscnici, neputincioși, ci oameni pe care nici iadul nu i-a biruit. Și tot mai scapă părintele câte ceva din adevărul pătimit, despre frica cumplită care te încearcă atunci când ești chemat noaptea – de obicei noaptea – la interogatoriu.
Ce știm noi despre sărăcie? Ce știm noi despre supraviețuire? Copilărim și ne petrecem tinerețea timpurie și poate și cea mai puțin timpurie alergând și alegând printre și dintre jucăriile de plastic oferite de timpul nostru modern. Odată, în generația părinților noștri, ca să nu mai zic de bunicii noștri, mai de voie, mai de nevoie – că așa erau timpurile – jucăriile nu ocupau prea mult spațiu și prea mult timp în familie. Întâlnirea cu realitatea era inevitabilă. Nu prea aveai unde scăpa de ea.
Stăreție Părintele Savatie Baștovoi, o minte și un talent efervescent a ajuns – după ani de explozii de artificii – să poposească – prin mila lui Dumnezeu și de bunăvoia lui – lângă omul ăsta cu totul și cu totul împăcat și binecuvântat, părintele Selafiil de la Noul Neamț. Și la căldura și adăpostul pe care îl oferă astfel de oameni, să își repare copilăria și tinerețea, descoperind uimiri pentru care poate, altădată, n-ar fi avut ochi. Și în cuvinte simple, ca o poveste spusă unui prieten, ne împărtășește întâmplări minunate de pe lângă un duhovnic minunat. Cum a crescut – frânturi, sărăcie, băutură, incultură… așa le-am califica noi, cei moderni. Erau timpuri grele. Și acum pe mulți dintre noi ne încovoaie durerile astea, cu toate că timpurile sunt încălțate în cizme confortabile!
Cum s-a dus la mănăstire să încerce să trăiască acolo, Ciprian. Și încet, încet, cu momente de cumpănă, Ciprian ajunge starețul Selafiil, diamant care dă căldură. Un om simplu, cum ar veni…
Părinte, – a zis Părintele Selafiil – foarte bună carte este Scara Cuviosului Ioan Sinaitul dar lucruri foarte înalte se grăiesc într-însa că nu poate oricine să le priceapă. Eu de-o vorbă, prima dată am dat de cartea asta după ce s-o închis mănăstirea, la un părinte. Am văzut că era pe masă și am început s-o citesc. Părinte, am citit patru pagini dar n-am înțeles nică, nică. Așa lucruri înalte se grăiesc într-însa carevasăzică. Da’ amu’ dac-am ajuns la vârsta asta nu numa’ că pot să citesc Scara Cuviosului Ioan da’ pot să și tâlcuiesc ce scrie acolo.
Iubirea care nu îngrădește nimic Că imediat îți vine în minte ce i-a spus Mântuitorul Sfântului Petru- ‚Fericit ești Simone, fiul lui Iona că nu trup și sânge ți-au descoperit ție asta…’. Întrebări dogmatice naive puse de chilielnici, răspunsuri blânde, echilibrate, realiste date de un om bătrân și binecuvântat. Exaltări și încăpățânări copilărești ale ucenicilor, răbdate și demolate cu naivitate copilărească – caracteristică minunilor ăstora de duhovnici, care îmbătrânesc copii și care citesc în sufletele noastre ca într-o carte.
Întrebări încăpățânate, Da’ aici cum, părinte? Da’ dacă așa cum se face? Ucenici naivi care vor să procedeze corect și se încrâncenează în corectitudine, căutând să-l forțeze pe părintele Selafiil să dea un răspuns matematic. Și părintele – ca orice duhovnic de aur și lumină – tare ar prefera să nu dea un răspuns clar, să-L lase pe Domnul să răspundă și să lucreze, dar ucenicii ăștia care nu pricep subțirimea iubirii Lui Dumnezeu, iubire care nu îngrădește nimic în răspunsuri și care transformă întrebările în minuni rezolvate dincolo de etică și corectitudine… Și toate discuțiile purtate așa, ca și cum ai vorbi cu cineva dintre ai tăi, ce mai face cutare, oare noi ce să mai facem, cum a scăpat părintele Selafiil de la moarte printr-o minune, cum îi ia părintele de mână pe cei care vin la el după alinare…
Într-o zi, după ce am citit acatistul Sfântului Gheorghe, părintele, scoțându-și epitrahilul a zis – „Măi, da’ mulți or mai fost azi la noi la acatist!”. În chilie eram numai părintele și noi doi care citiserăm. Am tăcut și nu l-am mai întrebat nimic pentru că oricum n-ar mai fi spus nimic.
Duhovnici minunați, preoți și monahi care rugându-se, îmbătrânesc lângă noi, lângă care îmbătrânim, pentru rugăciunile cărora ne îmblânzim, a căror dragoste care nu cade ne este nouă cetate!
TEODORA DRĂGOI, Fundația SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI
(contact: fundatia_smb_sv@yahoo.com, site: www.fundatiasmbsv.ro)
(Cartea „ Părintele Selafiil – Dragostea care nu cade niciodată” a ieromonahului Savatie Baștovoi se găsește la librăria „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Areni)