Peste 500 de oameni, din care în jur de o sută preoți veniți din tot județul, i-au condus ieri pe ultimul drum pe preotul Petru Gavril și pe fiica sa Anisia, în vârstă de 6 ani, morți în groaznicul accident de sâmbăta trecută de la Cornu Luncii.
Biserica nouă din Lămășeni, unde preotul a slujit din 2011, s-a umplut de oameni, care au vărsat lacrimi sincere pentru părintele Petrică și îngerul Anisia, așa cum le-au spus localnicii și preoții.
Petru Gavril a fost fără îndoială un preot iubit la Lămășeni, atât de bătrânii pentru care avea vorbe de mângâiere, cât și de tinerii pe care i-a angrenat în diferite acțiuni, majoritatea umanitare, și pe care reușise să-i apropie de biserică, misiune din ce în ce mai grea în aceste vremuri.
O moarte atât de nedreaptă ca cea a celor doi este greu de acceptat, însă chiar și așa preoții au îndemnat la credință și la ascultare, cu convingerea că așa a fost rânduit de Dumnezeu să se întâmple.
Figuri împietrite de durere și multe lacrimi
Curtea Bisericii din Lămășeni a fost neîncăpătoare pentru cei veniți să-i conducă pe ultimul drum pe preot și pe fiica sa. Fiecare credincios care a călcat în curtea bisericii a primit câte o lumânare pentru pomenirea celor dispăruți.
Figuri împietrite de durere, bătrâni care plângeau aproape în hohote, aceasta a fost imaginea cruntă a doliului care a cuprins un întreg sat.
Oamenii se întrebau ce blestem s-a putut abate asupra familiei preotului, chiar în timp ce membrii familiei mergeau pentru a se închina la moaștele Sf. Cuvioase Parascheva.
Vorbele sincere ale credincioșilor: „A fost o bunătate de preot, atâta răbdare ce avea cu noi, care suntem în vârstă…”
Vorbele sincere ale unor bătrâni ne-au impresionat cu adevărat.
Aurica Iedu, în vârstă de 70 de ani, a venit cu greu la înmormântare, rămânând în afara curții, pe o bancă.
„Sunt bolnavă și părintele venea acasă și mă spovedea, mă împărtășea, mă credea că nu pot și îmi spunea să postesc trei zile, că e de ajuns. Am avut un părinte bun, nu o să mai avem părinte ca aista”, ne-a spus plângând bătrâna.
O altă bătrână, Maria Nichitoaia, ne-a vorbit despre răbdarea preotului Petrică, cum îi spuneau oamenii mai apropiați:
„A fost o bunătate de preot, atâta răbdare ce avea cu noi, care suntem în vârstă… pe fiecare îl asculta, la spovedanie, după ce punea întrebări, zicea: «Spune tot, că eu am răbdare și te ascult»”.
Femeia și-a adus aminte și cum părintele a luat-o în mașina sa pentru a o duce acasă, spunându-i că are bagaj prea greu pentru a merge pe jos.
ÎPS Pimen: „Părintele a murit în timp ce săvârșea fapta pelerinajului”
Slujba de înmormântare a fost oficiată în biserica unde a slujit preotul, întâi pentru fiica sa și apoi pentru el. Slujba pentru preotul Gavril a fost oficiată de Înalt Prea Sfinția Sa Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
„Se spune în cărțile de învățătură că în ce fapte te va găsi moartea în acele fapte vei fi judecat. Fapta părintelui Petru este fapta pelerinajului, a pornit cu familia să se închine la Sfânta Maică Parascheva, de ziua de cinstire a ei”, a spus ÎPS Pimen, în cuvântul de mângâiere.
Acesta a transmis familiei un gând de mângâiere și de alinare și din partea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan.
Primarul comunei Rădășeni, Neculai Perju, a vorbit și el despre momentul deosebit de greu pentru întreaga comunitate:
„Părintele Petrică a fost omul pe care l-am iubit, l-am iubit toți credincioșii, l-au iubit bătrânii, tinerii, l-au iubit copiii la școală”.
„Părintele a venit într-un sat străin, dar a plecat ca o rudă a lor, a tuturor, plâns de toți”
Printre numeroșii preoți care au fost ieri la Lămășeni se afla și preotul Ioan Gușă, cel care a fost paroh la biserica la care a slujit Petru Gavril din 2011 și până în tragica zi de 14 octombrie 2017.
„Timp de 16 ani am fost preot aici, iar pe părintele Petrică l-am recomandat să vină în locul meu. Îl cunoșteam de mic copil, a fost coleg de clasă cu fiica mea cea mică, biserica era ridicată și l-am lăsat ca pe un vrednic slujitor. Sunt multe de spus, e grea despărțirea, rămâne familia îndurerată, rămân copiii nemângâiați, părinții nemângâiați, un sat întreg care l-a primit în brațe. Părintele a venit ca un străin, într-un sat străin, dar a plecat ca o rudă a lor, a tuturor, plâns de toți”, ne-a spus emoționat părintele.
Părintele Ioan Gușă, alături de ceilalți preoți și întreaga comunitate, și-a îndreptat gândurile și spre ceilalți patru membri ai familiei Gavril, aflați pe pat de spital, în urma cumplitului accident.
După slujba de înmormântare ținută la biserica din Lămășeni, cortegiul funerar a pornit spre satul Rotopănești, comuna Horodniceni, localitatea natală a preotului, unde Petru Gavril și fiica sa își vor dormi somnul de veci.
Moartea a venit într-o fracțiune de secundă, de pe contrasens
Sâmbătă, 14 octombrie, pe DN 2 E, la ieșirea din Cornu Luncii spre Rădășeni, autoturismul VW Touran condus de preotul Petru Gavril a fost lovit cu violență extremă de un VW Golf care venea din sens opus, condus cu 130 de km/h. Preotul abia se pornise, de aproximativ un sfert de oră, de acasă, spre Iași, pentru a se închina la moaștele Sf. Parascheva. Alături de el în mașină se aflau soția, cei patru copii, sora preotului și soțul acesteia din urmă.
Patru oameni au murit pe loc în urma accidentului.
Preotul Petru Gavril, sora sa, Aurora Șandru, soțul ei, Dumitru Cătălin Șandru, toți trei din autoturismul VW Touran, dar și șoferul celeilalte mașini, Alexandru Vasile.
Dintre cei patru copii ai preotului, aflați cu toții în mașină, Anisia, fata în vârstă de 6 ani, a decedat în ambulanță, în drum spre spital.
Zi de doliu și tristețe
Părintele Petrică și îngerul Anisia, conduși pe ultimul drum, cu lacrimi sincere, de sute de oameni
