– Va fi considerat sfânt și după moarte? – este întrebarea care a apărut la sfârșitul săptămânii trecute, în urma deshumării trupului neînsuflețit al marelui duhovnic, la șapte ani de la moartea sa
– „Văzduhul s-a înnegrit, iar din cerul care parcă s-a crăpat cădeau bucăți mari de gheață, însoțite de stropi deși și mari”, relata presa de acum șapte ani imagini șocante de la înmormântarea arhimandritului
– Ilarion Argatu a murit la vârsta de 86 de ani, după o viață întreagă închinată Bisericii
– „Eu am auzit de o fetiță care nu vorbea deloc și o venit la părintele Argatu și, după câteva zile, când au venit părinții să o vadă a început să strige: Tataaaa, Mamaaaa….”, povestește o săteancă din Boroaia, Olga Beraru
– Timp de 16 ani, duhovnicul s-a ascuns de Securitate, într-o cămăruță zidită cu dibăcie în propria casă, loc în care se ruga și medita
– Ilarion Argatu a slujit în trei parohii, la Oniceni (7 ani), Ruși-Oneasa (11 ani) și Boroaia (18 ani), iar ultimii ani din viață și i-a petrecut la mănăstirea Cernica
Va fi trecut părintele Ilarion Argatu în rândul sfinților? Ideea canonizării arhimandritului Argatu, trecut în lumea drepților în urmă cu șapte ani, a apărut la sfârșitul săptămânii trecute, după deshumarea trupului neînsuflețit al acestuia, înmormântat la biserica din Boroaia. Cei peste 1000 de credincioși prezenți au rămas uimiți când corpul părintelui Argatu a fost scos afară și era aproape intact. În comună, părerile sunt împărțite. Cei mai mulți sunt convinși că ceea ce s-a întâmplat cu părintele, considerat unul dintre cei mai mari exorciști dintre duhovnicii români, e o adevărată minune, dar există și voci care nu cred într-un semn divin.
– „Se ruga până adormea și se trezea rugându-se”
La 86 de ani, arhimandritul Ilarion Argatu a plecat la Domnul. „Viața sa a fost o flacără. Se ruga până adormea și se trezea rugându-se”, îl caracteriza ÎPS Teodosie Snagoveanul. A cerut să fie înmormântat în comuna Boroaia, acolo unde a ridicat, cu eforturi inimaginabile, o frumoasă biserică și unde a slujit cel mai mult ca preot. Dorința i s-a îndeplinit.
Din momentul în care corpul părintelui a fost depus în biserică, lăcașul de cult a devenit loc de pelerinaj pentru credincioșii din zonă. La înmormântarea sa au venit oameni din toată țara. Zeci de autoturisme și autocare au ocupat ulițele satului, iar primarul de atunci al comunei a decretat două zile de doliu în localitate. Chiar din prima zi au început să ajungă în sat coroanele de flori trimise de cei care l-au cunoscut și l-au iubit pe arhimandritul Ilarion Argatu. S-au adunat circa 400 de coroane, majoritatea de la cei cărora arhimandritul le-a fost duhovnic. De la oameni simpli până la personalități, cum ar fi Anghel Iordănescu sau Ion Iliescu. Peste 4.000 de oameni au participat la slujba de înmormântare. Slujba a fost oficiată atunci de ÎPS Pimen Suceveanul, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuțiului, PS Gherasim Putneanul, episcop vicar la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuțiului, iar din partea Patriarhiei a fost prezent PS Teodosie Snagoveanul, la acea vreme, episcop vicar patriarhal. Prezent la slujbă, jurnalistul Tiberiu Avram relata în cotidianul ”Actualitatea Suceveană”, nr. 339, 17 mai 1999, cum „timp de peste două ore, miile de credincioși au trecut prin fața bisericii, pe lângă sicriul în care se afla arhimandritul Ilarion Argatu. Își făceau cruce, îi sărutau mâinile și se întorceau, plângând, în mulțime”. La câteva ore după înmormântare, povestea jurnalistul, asupra Sucevei s-a abătut o ploaie cum rar se poate vedea: „Văzduhul s-a înnegrit, iar din cerul care parcă s-a crăpat cădeau bucăți mari de gheață, însoțite de stropi deși și mari. Se spune că dacă la o înmormântare plouă, celui care a murit îi pare rău că părăsește această lume. Părintele Argatu a ajuns în ceruri. În Dreapta Tatălui. Dar a plecat prea devreme, pentru că mai avea de alinat multă suferință pe acest pământ. Acesta poate fi regretul părintelui. Dar cerul n-a plâns sâmbătă (n.r –ziua când a avut loc înmormântarea), la Suceava, numai pentru părintele Argatu. A plâns și pentru toți credincioșii care nu au putut să vină să-și ia rămas bun de la marele duhovnic”.
– „De când suntem în preajma lui nu simțim nici oboseala, nici foamea, nimic”
Vestea că trupul părintelui Ilarion Argatu s-a mumificat s-a răspândit imediat. Sute de credincioși și fețe bisericești au călcat pragul bisericii de la Boroaia, să se închine și să se roage la mormântul arhimandritului. Cu toții vroiau să vadă minunea. „Simțim mare putere la sfinția sa. De când suntem în preajma lui nu simțim nici oboseala, nici foamea, nimic”, mărturisește una dintre femeile îngenuncheate lângă sicriul arhimandritului. A venit tocmai de la Constanța. „Noi credem și mărturisim că-i sfânt, și venim cu toată credința și evlavia, și toată puterea și sfințirea la el ca să luăm iertare, să ne ierte de greșeli, să fim mântuiți prin el”, completează un bătrân. Totuși, prin comună sunt și persoane care nu cred în varianta mumificării, considerând că, mai degrabă, e vorba de meritele celor care au îmbălsămat trupul neînsuflețit al părintelui. O altă explicație a celor care nu cred în mumifierea corpului arhimandritului este legată de condițiile de umiditate în care acesta fost păstrat, în cripta din biserică. „Cum nu-s degetele la fel, tot așa nu-s și oamenii. Sunt care-s din altă sectă, alt calendar, altă rasă cum ar veni… Ăstora eu le spun să facă diferența între preot și popă. Ilarion Argatu a fost un adevărat preot, mulți oameni a lecuit”, spune Constantin Maxim. „Da, da –îl susține o altă săteancă, Olga Beraru- eu am auzit de o fetiță care nu vorbea deloc și o venit la părintele Argatu și, după câteva zile, când au venit părinții să o vadă a început să strige: Tataaaa, Mamaaaa….”. Una dintre măicuțele adunate în jurul sicriului șoptește: „Miroase atât de frumos a mireasmă. Eu am citit foarte multe cărți și toți sfinții miros a mireasmă”.
O viață închinată bisericii
Arhimandritul Ilarion Argatu a văzut lumina zilei în satul Valea Glodului, din comuna Vulturești, într-o familie numeroasă. Tatăl său, Alexandru, a fost timp de 16 ani primar în Valea Glodului. După ce a rămas văduv și după ce și-a rânduit cei 9 copii, Alexandru Argatu s-a călugărit la Mănăstirea Neamțului, loc unde se odihnește astăzi. Arhimandritul Ilarion Argatu a făcut 8 clase la Seminarul Teologic din Dorohoi, apoi Facultatea de Teologie de la Cernăuți și Școala de ofițeri de la Bacău, activând chiar în cadrul unității de grăniceri de la Carei. A fost hirotonit preot în anul 1940, an în care s-a și căsătorit cu Georgeta Mihăilescu, fiica preotului Sebastian din Oniceni – Fălticeni, împreună cu care a avut cinci copii. De-a lungul vieții, arhimandritul Ilarion Argatu a slujit în trei parohii, la Oniceni (7 ani), Ruși-Oneasa (11 ani) și Boroaia (18 ani). În 1972 a rămas văduv și în anul următor, în luna ianuarie 1973, s-a călugărit la Mănăstirea Antim, din București. A petrecut apoi câțiva ani la Mănăstirea Căldărușani, iar ultimii 19 ani din viață i-a trăit la Mănăstirea Cernica.
– Hăituit de Securitate, a stat ascuns vreme de 16 ani
Perioada cea mai grea a fost, pentru arhimandritul Ilarion Argatu, între anii 1948 – 1964. Datorită convingerilor sale a fost hăituit de fosta Securitate, iar timp de 16 ani s-a ascuns de organele de represiune. În tot acest timp, a stat într-o cămăruță zidită cu dibăcie în propria casă, loc în care se ruga și medita. Unul dintre motivele pentru care intrase în conflict cu Securitatea era dorința lui de a construi biserica în care, astăzi, arhimandritul Ilarion Argatu și-a găsit odihna. Temelia acestei biserici a fost pusă în 1924, iar timp de 22 de ani, din diverse motive, nu s-a mai făcut nimic. În 1946, arhiepiscopul și mitropolitul Moldovei și Sucevei, Irimeu Mihăilescu, l-a transferat în interes de serviciu pe preotul Ilarion Argatu, de la Parohia Oniceni, la Boroaia, pentru a ridica biserica. Preotul Ilarion Argatu a strâns piatră cu piatră, dar a putut să se apuce efectiv de construirea sfântului lăcaș de abia pe 22 iunie 1969, terminând zidirea bisericii, care a fost făcută în cinstea Sfinților Părinți Ioachim și Ana, pe 2 mai 1970. Construirea bisericii nu a fost privită cu ochi buni de puterea de atunci, iar faptul că ridicarea sfântului lăcaș a durat atât de mult timp este explicabil prin aceea că nu exista o aprobare din partea Securității pentru înălțarea așezământului de cult. În biserica pe care a construit-o prin eforturile sale, materiale și spirituale, arhimandritul Ilarion Argatu a îngropat-o, în martie 1972, pe soția sa, Georgeta. După 27 de ani, părintele Argatu s-a așezat, pentru veșnicie, lângă soția sa.
– Slujbe de exorcizare la mormântul arhimandritului Argatu
În neamul Argatu mai există, astăzi, zeci de preoți, toți respectați și apreciați de enoriași. Dintre toți, însă, se detașează Alexandru Argatu, preotul paroh al bisericii în care se odihnește de exact șapte ani tatăl său. Părintele Alexandru Argatu este printre puținii preoți care, de ani buni, în fiecare vineri, ține slujba de la miezul nopții, numită și „rugăciunea de aur”. „Totdeauna, vineri seara, la ora 10.00, sunt în Biserică, cu agheasmă, Sf. Maslu și cu Moliftele Sf. Vasile și alte rugăciuni. Ca să faci slujbă la miezul nopții, este o osteneală în plus. Nu este chiar simplu să faci, pe nemâncate, să participi la slujbă de la 10.00 seara și până la unu sau două noaptea, iar apoi să faci iar slujbă dimineața de la 6 la 7. Am mai invitat pe unii preoți, din alte localități, au venit, dar pe urmă au renunțat. Mi-au spus că este prea obositor. Într-adevăr, este obositor, la început, până te formezi, mai ales că ai multe ispite de la diavol, dureri de stomac, fel de fel, numai ca să renunți”, mărturisea părintele Alexandru Argatu.
Puterea credinței
Despre Ilarion Argatu se poate vorbi la nesfârșit. Nu există loc în țară unde să nu se fi auzit de el, să nu fie oameni asupra cărora s-a revărsat harul părintelui. „A răspândit lumină prin țară, prin fiii și ucenicii lui”, spunea ÎPS Teodosie Snagoveanul la înmormântarea marelui duhovnic. Alexandru Argatu își amintește că, odată, tatăl său a vrut să-i demonstreze unui ateu puterea credinței. „I-a spus: . Și când s-a uscat, ateul a spus că o intrat viermii în el și l-o mâncat. Ei, ca să-i dovedească că prin credință se poate face orice, l-a chemat și i-a arătat niște salcâmi. Erau în șir, unul după altul. < Eu, spunea el, am să mă rog la Dumnezeu, unul să se usuce, unul, să rămână, unul să se usuce…. Și așa a fost!”
