În zilele toride de vară, cu toții ne-am dori să ne petrecem câteva minute la umbra unui copac, să savurăm o înghețată și să privim la copilașii care aleargă pe gazonul proaspăt tuns.
Păcat însă că în Suceava nu există un parc „adevărat”. Este adevărat că avem cinci parcuri amenajate (Centru, 3 Bărboși, Universitate, Ițcani și Burdujeni), dar nici unul nu se întinde pe o suprafață mare (vezi parcurile din Iași, Brașov, București, sau orice alt oraș din Europa). Acest fapt creează un foarte mare disconfort: mai mereu băncile sunt ocupate, parcurile sunt arhipline sau în cel mai rău caz, iubitorii de animale uită să strângă mizeria lăsată de animalele lor.
Toate aceste inconveniente ar putea fi cât de cât înlăturate, prin amenajarea „parcului” Șipote. Parc în ghilimele datorită faptului că, momentan, parcul este lăsat practic în paragină: iluminatul public „există dar lipsește cu desăvârșire”, aleile sunt practicabile doar în anotimpul secetos (la cea mai mică ploaie transformându-se în niște mici mlaștini, pe care pentru a le trece ar trebui să iei câteva lecții de acrobație), băncile există, dar mai rar, că așa e drăguț, iar coșurile de gunoi sunt „x-ul” din necunoscută.
E adevărat că primăria își dorește să investească în acest parc, dar se pare că se luptă cu morile de vânt, atâta timp cât pădurea Șipote se află în curtea Consiliului Județean. Lucru și mai prost e că nici Consiliul Județean nu poate investi atâta timp cât Primăria Municipiului Suceava a depus actele pentru a prelua parcul.
Să sperăm totuși că nu-l mâhnim pe „cel mai mare român din toate timpurile”, care se uită de pe calul său cum, încetul cu încetul, parcul de la picioarele sale se micșorează, iar în locul lui apare niște vile impozante. Și să ne îndreptăm cu toții privirile spre acest colț de natură din mijlocul junglei urbane, ca să nu ajungem să-l parafrazăm pe marele nostru domnitor moldav: parcul acesta nu e al nostru și nu e nici al vostru, ci e al urmașilor, urmașilor noștri…
Tudor AURSULESEI
