Parcă tot nu cred…

Scriu această rubrică la prânz, dumneavoastră o citiți sâmbătă dimineață, iar meciul despre care fac eu speculații aici se desfășoară tocmai sâmbătă seară. Ar fi, deci, suficiente argumente pentru ca realitatea din teren să mă contrazică în negrele-mi presimțiri și speculații, iar cel mai fericit aș fi eu. Ultimele evoluții ale Naționalei n-au însă darul de a ne da vreun motiv de optimism, iar tactica preconizată de junele, chiar infantilul, Răzvan nu generează nici ea cine știe ce speranțe, fiindcă în loc de marea lovitură pe care de prea mulți ani o toot așteptăm, acum singura perspectivă se arată a fi cea a unui nou egal chinuit, postura de milogi încercând prin antijoc să obțină niște resturi devenindu-ne o a doua natură. Într-adevăr, „tactica” (dacă o fi măcar vorba despre așa ceva) prevăzută pentru meciul de pe Stade de France este cea a pârjolului, a defensivei totale, a retragerii în munți și a otrăvirii fântânilor. Când pleci la drum către un meci pe care tu însuți îl apreciezi ca fiind cel al ultimei șanse, atunci parcă s-ar cuveni să-ți propui să ataci tu, să-l ataci pe dușman în propriul său teritoriu, cu alte cuvinte să joci ofensiv și să înscrii tu, de câte ori poți, și nicidecum să-ți fixezi ca țintă un 0 – 0 grețos, bazându-te în principal pe ghinionul ălorlalți de a nu înscrie. Merci boucoup, monsieur Lucesco, or zice la urmă franțujii când vor vedea pe tabelă un 1 – 0 care pe ei să-i scoată din belea iar pe noi să ne îngroape definitiv. La fel zic și eu: merci, Lucescule, da’ nu era nevoie de atât deranj, putea la fel de bine să rămână „Piți, lasă-ne!”. Că tot atâta „tactică” avea și el în singuru-i neuron: dosu-n poartă! Peste toate, dacă se va întâmpla așa cum ne-a amenințat însuși pseudoselecționerul, adică să-l revedem în teren, ca titular (ba încă și purtând în cârcă numărul 10) pe insipid-incolorul tricolor Florescu, despre care încă n-am aflat de unde vine și cu ce treabă pe la Națională, atunci ne ducem cam degrabă tocmai până în „Orașul luminii”, pentru că noi vom rămâne în aceeași beznă adâncă. Sigur că vreau să câștigăm, sigur că m-aș bucura să constat că am scris numai tâmpenii aici, numai că până acum n-am pomenit loseri care să devină winneri peste noapte, mai ales dacă nici nu-și propun asta…