Parcă tot mai în silă

Cine nu a practicat vreun sport de echipă în cadru organizat, cu legitimație, cu partide oficiale, cu arbitri, nu poate înțelege emoțiile care te încearcă în timpul ritualului de dinaintea începerii meciului, atunci când echipele se aliniază la centru, când se intonează ceva, ori se scandează, uneori ținându-se și câte un moment de reculegere, în memoria vreunui fotbalist sau oficial, a victimelor unor atentate, iar mai de curând, a victimelor pandemiei, obicei devenit el însuși pandemic! Sunt locuri pe planetă, precum Santiago Bernabeu (aflat actualmente într-un amplu proces de reîntinerire), unde asemenea momente încărcate de emoție și de dramatism, dar și obișnuitaîncălzire a echipelor înaintea meciului, sunt susținute de o coloană sonoră alcătuită din capodopere ale muzicii clasice, de la bucăți simfonice celebre până la arii și coruri din opere, conferind întregului eveniment o încărcătură de civilizație, de bun-simț, de cultură, pe care spectatorul de prin alte părți nici nu le înțelege, nici nu vede ce legătură au cu sportul. Cu sportul poate că nici nu au în mod direct, însă ideea de spectacol sportiv care ne mână pe stadioane este pusă integral în valoare. Unde vreau să ajung? Păi la ideea că până prin nenorocita de primăvarăa acestui nenorocit an 2020, momentele asta de-adreptul înălțătoare generau o stare de spirit cu totul specială la sportivi: îi vedeai în minutele premergătoare fluierului concentrându-se parcă altfel decât pe stadioanele unde se cântă Foo Fighters sau Sheila E. Altfel de hotărâre în privire, altfel de încordare a mușchilor. Din primăvară, odată cu dezlănțuirea demenței, toate, de la aceste clipe memorabile despre care scriu aici, continuând cu meciurile însele și încheind cu interviurile și discuțiile de după, au căpătat aspecte mai degrabă derizorii, cei prezenți în iarbă ne mai având pentru cine produce spectacolul. S-a mers cumva din inerție până la finalizarea competițiilor, naționale și internaționale, cu o lipsă de chef tot mai vădită. Dar nimeni nu se gândea că noul sezon va fi de fapt doar prelungirea celui încheiat. Vă rog să priviți la jucători, arbitri și băncile tehnice înainte de începerea meciurilor: veți vedea figuri tot mai abătute, posace, triste, și nici urmă de mobilizare în scop de mare performanță. E o lehamite generalizată, și cred căperfect justificată, iar scorurile, adesea bizare, sunt rezultatul logic al sportului practicat în silă. Nu-i putem însă acuza de nimic. Sunt doar oameni și ei, înainte de a fi sportivi.