Parapeții de protecție ai drumului Siret – Calafindești au făcut „pași”



Parapeții de protecție de pe drumul județean DJ 209D Siret- Dărmănești au dispărut de pe o distanță de circa 200 de metri. Furtul a fost observat de polițiștii din Calafindești, iar hoții au plecat cu 32 de lise metalice din tablă zincată, având lungimea de 6 m fiecare și o lățime de 25 cm și o greutate de aproximativ 60 kg. Acestea au fost demontate prin deșurubarea șuruburilor de fixare, la ieșirea din comuna Calafindești, înspre comuna Bălcăuți.
„Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit că pentru demontarea liselor au fost folosite unelte mecanice, iar pentru transportarea acestora de la locul comiterii faptei, a fost utilizat un autovehicul, având în vedere dimensiunile mari și greutatea elementelor metalice”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
Furtul a fost „contabilizat” și doi reprezentanți ai Direcției Județene de Drumuri și Poduri Suceava care urmează să stabilească valoarea prejudiciului.